O scrisoare pierdută comentariu
Comentariu / eseu de minim 400 de cuvinte despre „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale pentru examenul de bac la limba și literatura română.
Introducere
Ion Luca Caragiale, este unul dintre „cei patru mari clasici” ai literaturii române, care s-au afirmat în cercul literar Junimea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
El este considerat de critica literară „cel mai mare dramaturg român”, însă opera sa nu cuprinde doar texte dramatice, ci și narative, printre care se enumeră „D-l Goe” și „La hanul lui Mânjoală”.
Totuși, cele mai cunoscute opre ale sale sunt cele patru comedii intitulate: „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „D-ale carnavalului”, „O noapte furtunoasă” și „O scrisoare pierdută”.
Încadrarea într-o perioadă, curent cultural/literar sau orientare tematică
Opera „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, realistă, publicată în revista „Convorbiri literare” și pusă în scenă în anul 1884, devenind și capodopera dramaturgului Caragiale, având o importanță desăvârșită.
Trăsături comedie:
- specie a genului dramatic care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipare umane, a unor situații neașteptate cu final fericit și rol moralizator;
- personajele aparțin unor tipare clasice;
- sursa principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență;
- conflictul este exterior și superficial;
- formele comicului: umorul, ironia.
Tipuri de comic:
- comicul de moravuri;
- comicul de situație;
- comicul de nume;
- comicul de intenție;
- comicul de limba;
- comicul de caracter.
Opera „O scrisoare pierdută” se încadrează în realismul critic, deoarece:
- opera are rol moralizator,
- satirizează unele aspecte sociale ale vremii,
- este prezent un spirit de observație acut,
- este redată o reprezentare veridică, obiectivă și autentică a societății
- iar personajele sunt individualizate în funcție de trăsătura dominantă.
Putem observa reprezentarea veridică, obiectivă și autentică a societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea prin urmatoarele fapte:
- autorul se inspiră din campania electorală din 1883, dar și din schimbarea constituției;
- ocuparea funcției politice de reprezentant în Adunarea Constituțională se făcea prin mijloace imorale diverse, care zdruncină viața socială și privată a comunității, cum ar fi șantajul politic pentru atingerea scopului.
De asemenea, putem observa și prezența tipologiilor de personaj determinate de trăsăturile dominante ale acestora:
- Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipologii umane
- Zaharia Trahanache este conturat ca un politician abil, avid de putere, dar și ca un încornorat simpatic, căci este înșelat;
- Zoe Trahanache este tipul cochetei și al adulterinei;
- Ștefan Tipătescu face parte din tipologia Don Juanului, fiind un „bărbat-bine”.
Scene semnificative
Tema principală din „O scrisoare pierdută” este reprezentată de prezentarea vieții sociale și politice dintr-un oraș de provincie într-un context tensionat pe durata alegerii unui deputat, întâmplare care pune mare presiune pe toți cei angrenați în mod direct sau indirect în această farsă electorală.
Scena în care Zoe incearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu
O scenă semnificativă pentru temă este dată de Scena 6 din Actul 2, scenă în care Zoe Trahanache încearcă să-l convingă pe Ștefan Tipătescu să îl voteze pe Nae Cațavencu, folosindu-se de tot felul de trucuri feminine.
În momentul în care Zoe este certată de către Tipătescu „Ești femeie în toată firea, nu ești copil”, aceasta face pe vinovata și se victimizează, incepe să plângă doar pentru a îl impresiona pe Tipătescu, a îi a arăta cat de tristă este și a îl determina să-l voteze pe Cațavencu.
Spre finalul scenei, Zoe trece la șantajul final, șantajul sentimental și îi spune lui Tipătescu, „Dacă m-ai iubit vreodată, scapă-mă”.
Tipătescu, auzind cele spuse, îi recomandă să fugă în lume, dar Zoe, nici nu dorește să audă de așa ceva și îi spune: „Ești nebun?”.
Ulterior Zoe îi recomandă să îl susțină pe Nae Cațavencu, ba chiar îl și amenință, spunând că dacă o să lupte impotrvita lui Nae, o să lupte și impotriva ei.
Zoe se folosește de toate vicleniile posibile pentru a-l influența pe Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu, oscilând între a îl amenința că se va sinucide și a îl lăsa să o certe.
Scena în care cetățeanul turmentat returnează scrisoarea lui Nae
O altă scenă semnificativă pentru temă este reprezentată de Scena 7 din Actul 4, scenă ce prezintă deznodământul.
Nae Cațavencu, umilit, mărturisește în fața Zoei Trahanache propria-i înfrângere. Zicând că a pierdut scrisoarea.
Aceasta nu-l crede și chiar îl amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei.
În Scena 8, cetățeanul turmentat înapoiază scrisoarea, scrisoare pe care o găsise în pălăria lui Nae Cațavencu.
Acest moment surprinde ironia subtilă de care dă dovadă cetățeanul turmentat: „O scrisoare, da, domn Nae… Nu mai mergem la o țuică?” dar și stările contradictorii prin care trec Zoe și Cațavencu, stări de: furie, disperare și neîncredere.
Cetățeanul turmentat nu dorește vreo recompensă pentru scrisoare, vrea doar să știe cu cine să voteze, reliefând astfel starea de confuzie a cetățenilor „turmentați” de falsele promisiuni ale politicienilor.
Astfel, comedia „O scrisoare pierdută” devine un adevărat manual de satiră al politicii, valabil totdeauna și peste tot.
Elemente de structură, compoziție sau limbaj
Conflictul
Un element de compoziție foarte important și relevant pentru operă este dat de conflictul construit prin tehnica „bulgărelui de zăpadă”.
În această operă a lui Caragiale, conflictul este amplificat într-un mod accelerat, prin adăugarea la conflict a unui număr tot mai mare de personaje, prin recrearea scenelor conflictuale în care sunt reliefate spațiul, imoralitatea, corupția și șantajul politic care definesc viața politică a capitaliei.
Conflictul se stabilește între două grupuri:
- grupul 1 de politicieni de la conducerea județului, alcătuit din Zoe Trahanache, Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu (prefectul județului)
- grupul 2 de politicieni format în principal din Nae Cațavencu, avocat și director la ziarul de scandal „Răcnetul Carpaților” dar care îi include și pe Ionescu, Popescu și dăscălimea.
Grupul de politicieni aflați la conducere îl susțin pe Farfuridi la alegerile pentru Camera Deputaților, în același timp și Cațavencu dorește să devină și el deputat și se va folosi de șantajul politic pentru a își atinge țelul.
Titlul
Un element de structură relevant pentru operă este reprezentat de titlul operei. Titlul scoate în evidență intriga operei dar și contrastul comic dintre aparență și esență.
Lupta pentru puterea politică este realizată prin lupta de culise, fiind folosită ca instrument principal de șantaj politic „o scrisoare pierdută”.
Articolul nehotărât „un” ne arată atât banalitatea evenimentului dar și faptul că acesta s-ar putea întâmpla din nou prin pierderea ulterioara a scrisorii.
Concluzie
Așadar, comedia de moravuri „O scrisoare pierdută” surprinde personaje profund imorale, dominate de interesele meschine pe care le urmăresc.
Autorul reușește să creeze o lume plină de contraste, cu personaje reprezentative pentru societatea timpului respectiv, așa cum este Zoe Trahanache, femeia cochetă și adulterină, care își înșală soțul și pentru care poziția socială este cea mai importantă sau Ștefan Tipătescu, bărbatul impulsiv, îndrăgostit fără remușcări de soția celui mai bun prieten.