Introducere

În acest articol vom face rezumatul pe acte al dramei în trei acte denumită “Suflete tari” o operă scrisă de către Camil Petrescu. Premiera acestei piese a avut loc în anul 1922, iar publicarea s-a făcut cu trei ani întârziere, în anul 1925. Discutăm un pic despre tema operei și trecem ulterior la rezumatul acestor acte: actul 1, 2 și 3.

Tema operei este drama destinului celui care trăiește în lumea propriilor idei și principii, o lume din care refuză să coboare în lumea reală, ale cărei probleme nu le poate rezolva. Abandonul ideilor pure este refuzat în totalitate, în pofida eșecurilor ce nu întârzie să apară.

Actul 1

Așadar, să începem cu actul 1. În actul 1, ne este prezentat practic contextul în care se petrece totul, deci acțiunea piesei, dar și personajele din piesă.

Timpul și spațiul sunt clar delimitate, deoarece acțiunea din această piesă are loc în Casa aristocratului Matei Boiu Dorcan, în toamna anului 1913. Facem inițial cunoștință cu Andrei Pietraru, un bibliotecar, care este descris în această operă ca fiind un tânăr de 30 de ani, înalt și delicat, cu figură obosită de om mistuit de o frământată viață interioară.

Piesa conține și un prolog pe parcursul căruia Andrei visează cu ochii deschiși că Matei Boiu Dorcan se adresează fiicei sale, Ioana, după ce aceasta încercase să-l convingă pe tatăl ei să oprească un duel între Andrei și prințul Bazil. Acesta îi spune Ioanei că îl iubește pe Andrei, „nici nu se putea să fie altfel, erau făcuți unul pentru altul.”

Apoi Ioana îi vorbește prințului Bazil explicându-i că era sortită lui Andrei. Prințul ia forma subconștientului tânărului, considerând că Andrei este un ratat. De fapt, Andrei era cel care se refugia în propriile fantezii, în timp ce ducea povara unei iubiri neîmpărtășite pentru Ioana.

În prima scenă a actului întâi apar Andrei Pietraru, bibliotecarul nostru, și Șerban Săru Sinești, membru important și apreciat al Partidului Liberal.

Șerban îi reproșează lui Andrei faptul că acesta refuzase să devină logodnicul cumnatei sale bogate, motivul pentru care Andrei nu evoluase profesional și rămăsese practic la acea muncă de bibliotecar și nu se căsătorise.

Spune acesta că era dragostea pe care o purta Ioanei, alături de care dorea să se afle în permanență. Ulterior, intră în scenă și Ioana cu un tablou al mătușii ei și este întrebată de către Șerban Săru Sinești despre mătușa sa. Ioana citește mândră povestea Suzanei Boiu, care se căsătorise cu un haiduc pentru a-l salva de la moarte.

Autorul îi face Ioanei o caracterizare frivolă, inedită, și spune despre ea că era înaltă, cu părul și ochii negri, albă și stranie, o eleganță fără maiestate și o nervozitate integrală de animal de rasă. Ioana îl ceartă apoi pe Andrei fiindcă nu găsise în bibliotecă o cronică ce cuprindea istoria vieții Suzanei Boiu. Pe semne, Andrei fusese tulburat de prezența femeii de care era îndrăgostit fără speranță.

Văzând toate acestea, Maria o atenționează pe Ioana privind comportamentul său față de Andrei, însă Ioana consideră că timpul nu trebuie risipit cu preocupări legate de un biet ratat.

Prietenul lui Andrei, Culai Darie, intră în scenă ulterior, iar Andrei o prezintă pe Ioana, încercând să-l trezească pe prietenul său la realitate, spunându-i să se întoarcă împreună în locurile natale.

Apoi intră în casă Elena, angajata familiei, care îi spune lui Andrei să renunțe la duelul dintre el și prințul Bazil, care avea loc în ziua următoare. Andrei pleacă ulterior, fiind chemat de Boiu Dorcan, acest aristocrat, iar Elena îi povestește lui Culai câte ceva despre povestea dintre Ioana și tânărul îndrăgostit.

La propunerea bătrânului de a-i facilita un doctorat în istorie la Dresda, Andrei Pietraru le mărturisește lui Culai și lui Boiu Dorcan că nu și-a dat ultimele examene la universitate, dar nici doctoratul, din cauza că, spune el, era prea obosit.

Andrei refuză oferta lui Boiu Dorcan, dar acceptă o altă propunere, era vorba despre intervenția oferită de Boiu Dorcan pentru obținerea unui post de suplinitor într-un liceu din București.

La rugămintea Ioanei, prințul Bazil renunță la duel, trimițând scuzele sale adversarului. Cu toate acestea, Andrei află motivul deciziei prințului, adoptând o atitudine drastică pentru a o impresiona pe Ioana. Astfel, el decide că, dacă până la miezul nopții nu va săruta mâna femeii iubite, se va sinucide cu ajutorul unui revolver.

Actul 2

Trecem acum în actul doi. În actul al doilea, Andrei declară Ioanei sentimentele sale, dar îi spune ce sentimente are el pentru ea, că o iubește și așa mai departe.

Din nefericire, el este refuzat, dar este respins cu ironie de către Ioana, deoarece atitudinea lui Andrei i se pare Ioanei o copie a tentativei personajului Julien Sorel din romanul Roșu și Negru de Stendhal de a o seduce pe doamna de Renald. Înțelegând înverșunarea tânărului, Ioana îl sfătuiește, îi spune să se realizeze profesional și să părăsească acea casă.

Da, el era încă bibliotecar, voia să fie mereu alături de Ioana și așa mai departe, iar asta îi spune mai bine: „du-te și fă-te cineva, devino cineva” și așa mai departe. El părăsește ulterior casa, sărutând-o pe Ioana.

Actul 3

Trecem acum și la actul trei. Actul al treilea debutează în biroul unui secretar general al unui club în anul 1913. Acum, duelul avusese deja loc, duelul dintre prințul respectiv, prințul Bazil, și Andrei avusese deja loc.

În cele din urmă, din cauza unui incident petrecut la teatru, se întocmește un proces verbal în urma duelului dintre prinț și Andrei. Iar în mod surprinzător, Andrei se pare că a câștigat meciul respectiv, duelul respectiv, rănindu-l la umăr pe acest prinț, pe prințul Bazil.

Acum, pe de altă parte, martorii prințului îl acuză pe Andrei și spun aceștia că el ar fi continuat lupta după ce s-a dat comanda de oprire.

Da, acest duel, comanda pe care desigur a dat-o arbitrul, dar martorii lui Andrei consideră că rănirea s-a produs chiar în timpul comenzii de oprire.

Da, deci în timp ce arbitrul spunea „stop”, Andrei l-a rănit în mod oarecum involuntar pe acest prinț.

Discuția se amână până la verdictul medicilor, iar în urma acestui duel, Andrei câștigă dragostea Ioanei, cu care se pare că petrece nopți toride de dragoste și, desigur, dacă nu ar fi cerut-o în căsătorie, ea crede că ar fi fost în cinstit-o.

Așadar, Boiu Dorcan, tatăl ei, se opune vehement și îl numește pe tânăr, îl numește pe Andrei „vânător de zestre”.

Curând după aceea, Elena îi comunică lui Andrei faptul că îl va însoți pe tatăl Ioanei la Dorc, unde acesta dorea să plece pentru o recluziune definitivă. În semn de rămas bun, Andrei Pietraru o îmbrățișează și o sărută. Ioana intră în încăpere, surprinzând gestul.

Fix în acel moment, în urma acestei scene, Ioana e convinsă că Elena fusese amanta lui Andrei și că acesta voia, în realitate, dragostea Elenei și banii tatălui ei.

Apoi îl jignește, spunându-i că are suflet de slugă. Auziând acestea, Andrei se împușcă în piept, după care îi spune Ioanei: „Pe dumneata te-am ucis în mine”. În final, sosește și Culai, prietenul lui Andrei, împreună cu un medic, care constată că Andrei poate fi salvat. Ulterior, Culai își anunță plecarea spre Văleni, împreună cu Elena.

Concluzie

Așadar, putem observa în concluzie că această piesă de teatru surprinde drama iubirii imposibile într-o lume divizată de diferența dintre clase sociale. În timp ce protagonistul nostru, Andrei, care era un bibliotecar, încearcă să trăiască dragostea absolută în lumea reală, acest lucru este imposibil.

Da, era prea mare această diferență de clase sociale. Ioana, fiind fiica unui aristocrat, unei persoane bogate și așa mai departe, iar Andrei fiind doar un biet bibliotecar, care nu provenea dintr-o familie foarte bună din punct de vedere financiar.

Totuși, în acest caz, orgoliul a fost cel care l-a împins pe acesta să forțeze limitele, iar acesta l-a copleșit în totalitate. Bun, și cam atât în legătură cu acest rezumat pe acte al acestei piese de teatru.

Citeste si:

Alte opere de Camil Petrescu: