Orb sărac este cea de-a opta povestire din volumul „Hanu Ancuței” de Mihail Sadoveanu.

Trecem acum la Orb sărac. Orb sărac este cea de-a opta povestire din volumul intitulat Hanul Ancuței de Mihail Sadoveanu.

Iar în cazul povestirii Orb sărac, povestirea începe prezentând cum dinspre carele negustorului lipscan Dăian Cristișor se îndreaptă către han o babă și un moșneag. Femeia pășea înainte, ghidând astfel pașii bătrânului rămas în urma ei, deoarece acesta era orb.

Părea că-l trăgea după ea cu o sfoară, dar bătrânul era deprins cu toate acestea, obișnuit fiind cu condiția sa.

Comisul Ioniță insistă din nou să fie ascultat, fiindcă urmează să spună o povestire și mai frumoasă decât tot ce auziseră ceilalți drumeți de la han. Auzind acestea, moșneag o iei de acord să cânte din cimpoi, ca să meargă vinul mai bine.

Așadar, bătrânul începe să cânte, acompaniindu-se vocal, și s-a așezat pe lângă niște ciobani care l-au învățat această baladă, punându-l să jure că n-o va uita niciodată, iar când dă să cânte cuiva, să înceapă mereu cu balada Mioriței.

După ce a părăsit stâna ciobanilor, orbul s-a apropiat de Ierofei, un bătrân lacom. Cei doi au călătorit mai prin toată lumea și, odată ce au ajuns în Târgul cel Mare al Chiului, aceștia doi au trăit foarte bine, învățând între timp și alte cântece triste.

Iar după moartea lui Ierofei, orbul s-a întovărășit cu alții, cu care a ajuns până la o apă mare unde a auzit vorbindu-se limba tătărască. Acestuia i se făcuse dor, dar de religia și limba de acasă, așa că s-a întors în Moldova.

Bătrânul a ajuns în satul său natal. Acesta află că nu mai trăia nimeni din familia lui.

La acel moment, auzind de Hanul Ancuței, unde mai venise cu mulți ani în urmă, era bucuros să se întoarcă acolo, da, pentru a mai povesti și cu alții. Se îndreaptă el spre moaștele Sfintei Paraschiva de la Trei Sfinți.

Acum, motivul destinației sale era acela că, pe vremea când era copil, el auzise de la un străbunic de-al său că această sfântă era făcătoare de minuni.

Minunea despre care îi povestise acest străbunic avea să o spună și el adunării de la han. Întâmplarea se pare că se petrecuse în vremea lui Duca Vodă, care domnea asupra Moldovei.

Acesta era un domnitor lacom, având o slăbiciune considerabilă pentru aur și argint. De asemenea, acest domnitor fixa biruri foarte mari asupra moldovenilor – taxe foarte mari –, iar slujitorii lui umblau călare prin sate, adunând taxele astronomice, taxe exorbitante.

Într-o zi, din neputința de a mai suporta această subjugare umilitoare, niște oameni săraci și necăjiți s-au dus la moaștele Sfintei de 14 octombrie. S-a pornit un viscol strașnic, iar a doua zi s-a așternut zăpada mare. Pe semne, viscolul adusese cu el un demon care a bătut în geam la Curtea domnească.

Cu ultimii săi bani bani, domnitorul a cumpărat o sanie și o iapa a ajuns chiar și la acest han, cerând o oală cu lapte de pomană unei bătrâne. Bătrâna însă nu i-a putut oferi nimic, motivând, desigur, că nu mai avea nici lapte, nici vaci, fiindcă pe toate le mâncase Duca-Vodă, în sensul că, desigur, i le luase, sub formă de taxe.

Până la urmă, s-a aflat adevărata sa identitate, iar voievodul cel lacom nu a scăpat nepedepsit. Auzind această poveste, Ancuța își amintește că și mama ei i-o spusese.

Astfel, ea îl recunoaște în bătrânul Orb sărac pe unul Constandin, despre care mama sa îi spusese că se rătăcise prin lume. Bucuros, bătrânul confirmă această identitate, iar Ancuța îl hrănește cu mare drag, sărutându-i chiar și mâna.

În caz că dorești versiunea video caută în acest video capitolul cu rezumatul povestirii „Orb sărac”.

Alte opere importante scrise de Mihail Sadoveanu: „Baltagul”.