Negustor lipscan este cea de-a șaptea povestire din volumul „Hanu Ancuței” de Mihail Sadoveanu.

Pe când comisul Ioniță are în sfârșit șansa de a spune celorlalți drumeți cea de a doua poveste, sosesc la Hanul Ancuței și niște oameni îmbrăcați în alb și având căruțe cu coviltir.

Venirea lor s-a făcut cu mult zgomot și a atras atenția tuturor drumeților, iar căpitanul Isac și comisul Ioniță cad de acord că trebuie să fie niște cărăuși, deoarece aud strigătul adresat boilor „Aho, aho!”.

Un bărbat cu barbă iese din car și se duce spre Ancuța, care îl recunoaște numaidecât pe negustorul Dămian Cristișor. Negustorul se pare că aducea marfă de la Lipsca și se îndrepta spre Iași.

Atitudinea sa deschisă și sociabilă îi impresionează pe comis și Moș Leonte, care ghicește că negustorul s-a născut sub zodia leului.

De asemenea, zodierul bănuiește că anul nașterii lui Dămian stă sub semnul soarelui, iar omul confirmă bănuielile lui Moș Leonte, deoarece se pare că era născut în anul 1814, „anul mântuirii”.

La fel ca ceilalți călători, și Dămian începe să spună despre aventurile sale în călătoriile pe alte meleaguri. Acest negustor fusese la Liov, iar cu un an în urmă plecase la Lipsca. Acesta le spune și le descrie partenerilor de conversație cum arăta un tren, dar și cum arată casele nemților, portul național al străinilor, dar și multe alte lucruri.

Oamenii rămân uimiți de faptul că nemții aveau un asemenea mijloc de transport așa de avansat, mirându-se. Berea era văzută de către Damian drept un fel de leșie amară. Reacția tuturor drumeților a fost una hotărâtă de toleranță de la distanță; aceștia închină pentru acea rânduială, ușurați că acele obiceiuri nu ajunseseră până la ei.

După povestirile legate de obiceiurile țărilor occidentale, Dămian le povestește și despre cum un morar s-a judecat pentru un petic de moșioară chiar cu împăratul, dar judecătorul i-a dat dreptate morarului.

Un asemenea eveniment era de neconceput, nu mai fusese văzut așa ceva în Moldova, deoarece exista regula care spunea că nimeni nu este mai presus de lege. Această regulă și această lege funcționau în Germania, dar nu foarte bine, desigur, și în Moldova.

În drum înapoi spre țara lui, contrastele dintre obiceiurile occidentale și românești au devenit tot mai vizibile. Negustorul Damian a bătut drumurile nemțești în siguranță, călătorind apoi cu trenul până la Suceava, unde a pus marfa în căruțe.

Negustorul a oferit câte un bider și câte un fular vameșilor de acolo, care l-au întrebat dacă nu avea cumva un dar și pentru ei. Apoi, acesta a repetat gestul și pentru un haiduc care controla drumurile pe care apucase negustorul, pentru a se asigura că ajunge acasă teafăr.

Căruțele au oprit pentru odihnă și hrană, moment în care i se adresează supraveghetorul acelor locuri, cerându-i actele oficiale care îi dădeau voie să facă negoț.

Damian avea toate acele acte la el și le avea în regulă, dar ca să se asigure că va fi lăsat în pace, i-a dăruit și acestuia un fular lung de lână.

El adaugă faptul că în momentul în care va ajunge la Iași, va trebui să mai facă un dar Maicii Paraschiva și părintelui Mardare, iar apoi să dea ceva nașului său.

În încheiere, acest negustor menționează și faptul că plănuiește să se însoare, având în vedere faptul că era încă holtei.

Tocmai atunci sosește și Ancuța cu plăcinte, iar Dămian îi dăruiește un colier cu mărgele, sărutând-o pe amândoi obrajii. Intimidată, Ancuța părăsește încăperea și cam asta a fost și povestirea „Negustor lipscan”.

În caz că dorești versiunea video caută în acest video capitolul cu rezumatul povestirii „Negustor lipscan”.

Alte opere importante scrise de Mihail Sadoveanu: „Baltagul”.