Introducere
Romanul Moromeții, un roman realist scris de Marin Preda și publicat în anul 1955, are două volume.
Este alcătuit din două volume și, în acest articol, desigur, vom discuta despre momentele subiectului.
Deci, expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, dar și deznodământul.
Expozițiunea
Haideți deci să începem cu expozițiunea.
Expozițiunea ne plasează într-o sâmbătă de început de vară, într-un sat din Câmpia Dunării, când întâlnim chiar din primele rânduri ale romanului familia Moromete, alcătuită dintr-un tată autoritar pe numele lui Ilie Moromete, care avea din prima căsătorie trei fii: Paraschiv, Nilă și Achim, iar cu cea de-a doua nevastă, pe numele ei Catrina, avea desigur două fete: Tita și Ilinca, dar și un băiat, Niculae Moromete. Deci, avem în felul următor: din prima căsătorie Ilie Moromete avea trei fii, Paraschiv, Nilă și Achim, iar din cea de-a doua căsătorie, în care se afla la momentul actual cu Catrina, două fete, Ilinca și un băiat, Niculae.
Intriga
Trecem la partea cu intriga. Intriga se anunță din primele pagini.
Aceasta este instalată între un tată conservator în idei și fiii săi mai mari, care împreună cu sora lui Ilie pun la cale fuga la București.
Desfășurarea acțiunii
Trecem acum la desfășurarea acțiunii.
Desfășurarea acțiunii începe odată cu întoarcerea de la câmp a Moromeților. În timp ce mama descarcă uneltele din car, fetele fug la scăldat, băieții cei mari se retrag pe prispă, în casă sau în grajd, iar Moromete iese la poartă, pe stănoagă, în speranța că va găsi pe cineva cu care să stea de vorbă.
Din păcate, apare Tudor Bălosu, vecinul mai bogat, care îl întreabă dacă vinde salcâmul din grădină, ceea ce îi provoacă indispoziție lui Ilie. Îl enervează pe acesta.
Pe poartă intră Niculae, fiul cel mic, aducând oile de la păscut și suduind-o pe Bișica, cea mai năstrușnică dintre ele, care îl face întotdeauna să alerge după ea printre scaieți și mărăcini.
A doua zi de dimineață, Ilie taie împreună cu Nilă salcâmul pe care i-l vinde lui Bălos.
Într-un final, fără a da lămuriri celor din familie despre cele petrecute, în timp ce Catrina este la biserică, iar Ilie citește ziarul cu glas tare, dând tonul discuțiilor politice în Poiana lui Iocan, fiii cei mari puneau la cale cu mătușa lor, Maria, fuga la București cu oile, caii și zestrea surorilor vitrege.
Prin sat trec preceptorii care cer fonciirea, capitol la care Moromete este restant.
Acești preceptori erau practic, să spunem, echivalentul celor de la ANAF de la momentul actual, adică cei care vin să-ți ceară taxele seara.
Polina, fata lui Bălosu, fuge cu Birică, un băiat sărac. Din acest moment, timpul începe să nu mai aibă răbdare cu oamenii. Achim pleacă la București cu învoirea tatălui pentru a vinde lâna și laptele oilor.
Niculae, fiul cel mic, se bucură că scapă de oaia cea năstrușnică și că poate merge la școală, deși credea că învățătorul l-a invitat la serbarea de sfârșit de an pentru a-l anunța că fiul său a rămas repetent.
Ilie descoperă că băiatul lui a luat chiar locul întâi din cauza emoțiilor, în momentul în care trebuia să spună poezia.
Niculae, cuprins de friguri, Paraschiv și Nilă vor să plece pe cai spre București, dar îi prinde ploaia și aceștia se întorc acasă.
Punctul culminant
Trecem acum la punctul culminant. Punctul culminant e înregistrat în momentul în care Moromete, Ilie Moromete, află de la Scămoșează și, surprinzându-i, se întâmplă. Ilie începe să se retragă de la întrunirile din Poiana lui Iocan.
În curând, îl trimite și pe Niculae la școală la oraș, sub îndemnul învățătorului și la insistențele Catinei, pe care o rugase Niculae să insiste pe lângă tatăl său. Volumul al doilea, în schimb, ne vorbește despre instalarea comunismului și despre întoarcerea lui Niculae ca activist de partid.
Este surprins conflictul între mentalitatea țăranului liber și cooperativizarea, care, după cum susținea politica comunistă, desființa diferența de clasă.
Deși își reface avere, Ilie nu mai glumește și nu mai este văzut la poartă pe stănoagă.
Nu mai vrea să-l lase pe Niculae să-și continue studiile și pleacă la București după fiii cei mari, pentru a-i aduce înapoi. Catrina îl părăsește pentru că, după o viață de muncă, nu reușise să-l convingă să treacă și numele ei în actul pentru casă.
Deznodământul
Trecem acum și la partea finală cu deznodământul.
Aceasta este o parte, desigur, mai lungă. În acest caz, deznodământul ne prezintă un Ilie Moromete singur, trist, fără plăcerea de a vorbi, retras din Poiana lui Iocan, pentru că nu mai avea cu cine să discute inteligent.
Personajul principal acestui roman este Ilie Moromete, un țăran liber care trăiește fericit în universul familiei sale și al satului, cu adunările politice unde putea să discute inteligent și să se combată cu Cocoșilă și Țugurlan. Tată autoritar, Ilie Moromete consideră că e suficient să gândească el pentru familia sa. De aceea, când taie salcâmul, nici nu catadicseste să dea explicații.
Este o fire contemplativă și nu renunță la loturile sale de pământ pentru a-și asigura libertatea de a se gândi și la altceva decât la ziua de mâine.
Manifestă plăcerea de a vorbi și e suficient să iasă la poartă ca spectacolul să înceapă. Inteligent, acesta știe să găsească amănuntul ascuns în paginile politice ale ziarului “Dimineața” și să dea tonul comentariilor, motiv pentru care întreaga adunare din Poiana lui Iocan îl aștepta și-l respecta.
Forța personajului constă și în stăpânirea artei disimulării și a ironiei ascunse. Când cei doi funcționari vin să-i ceară impozitul, Ilie face abstracție de prezența lor, de abia într-un târziu se întoarce către ei și le spune răspicat: “N-am când”.
Nilă îl întreabă de ce taie salcâmul, iar Moromete îi răspunde răspicat: “Să se mire proștii”. Spre deosebire de Ion din romanul cu același nume, scris de Liviu Rebreanu, care iubește pământul ca pe o ibovnică, Ilie Moromete nu renunță la bucățica sa de pământ pentru că aceasta îi dă siguranța libertății.
De aceea, instalarea comunismului și alegerea fiilor săi de a trăi la oraș nu pot fi acceptate de el. Romanul Moromeții reprezintă o dramă a țăranului liber, deposedat abuziv de lotul său de pământ și a omului arhaic care crede că lumea sa nu are sfârșit.
El nu se împacă cu gândul că rostul lui a fost greșit pe pământ, că țăranul va trebui să dispară.
Fragmentul din volumul doi, în care Moromete discută cu un comunist imaginar, este grăitor în acest sens, deoarece el consideră că fiilor tăi trebuie să le transmiți și ce ai învățat de la predecesori și, mai ales, libertatea. Și spune acesta: “Nu să-i îmbraci și să le dai mâncare, că asta spui unei vite, dar ce le spui”.
Simbolice în acest roman sunt și scena cinei, dar și cea a tăierii salcâmului. Deși par o familie unită, ne putem da seama de conflictul instalat între fiii cei mari, tată, Catrina și fiicele ei, după poziția membrilor la masă.
În acest caz, cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea din afacere a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară.
Scena tăierii salcâmului anunță prăbușirea visului unei familii unite, vis la care năzuia Moromete. Dorea să nu se întâmple acel lucru. Această scenă e amplasată la începutul volumului II, ca la sfârșitul lui să găsim gospodăria țărănească a Moromeților într-o continuă ruinare și pe Ilie, intrat într-o lungă stare depresivă.
Așadar, realismul acestui roman reiese și din obiceiuri și ritualuri. În seara de Rusalii, se joacă călușul, iar înainte să se treacă la culesul recoltei, se sparge un spic în palmă. Începe seceratul copilul care a ieșit primul în anul trecut.
Concluzie
În concluzie, Marin Preda ne propune în acest roman, în romanul Moromeți, un univers sătesc autonom, fără a imita în vreun fel pe cel din romanul Ion de Liviu Rebreanu sau lumea rurală descrisă de Slavici.
Romanul Moromeți este o epopee a satului românesc, surprins într-o perioadă de criză a istoriei sale și transformat radical cu instituțiile, moravurile și personajele sale.
Cam atât în legătură cu momentele subiectului pentru acest roman, pentru romanul Moromeții.
Aprofundeaza citind si: Moromeții rezumat Moromeții rezumat pe capitole
Marin Preda a scris si romanul Cel mai iubit dintre pamanteni.