În acest articol vom face rezumatul pe tablouri al operei, al piesei de debut a scriitorului Marin Sorescu, Iona.

Așadar, vom începe cu rezumatul primului tablou și vom continua tot așa până la cel de-al patrulea tablou, tabloul final din cadrul acestei piese de debut a lui Marin Sorescu.

Acum să începem cu rezumatul pe tablouri pentru această piesa de teatru, Iona, și vom începe cu primul tablou.

Tabloul 1

În primul tablou al piesei, Iona apare în gura unui chit. Acest chit este un pește (balenă), iar autorul nu oferă explicații în legătură cu motivul pentru care personajul Iona s-ar afla acolo, stând cu spatele înspre gura întunecată a acestui pește. Iona nu conștientizează această situație.

El este preocupat însă de prinderea peștelui cel mare. Această ipostază inițială a personajului este aceea de pescar ghinionist, deoarece el nu reușește să prindă peștele cel mare, ci se amăgește pescuind pești deja prinși dintr-un acvariu pe care îl poartă mereu cu sine.

Acest gest, care poate fi categorizat ca și un gest absurd, semnifică în plan simbolic neputința omului de a realiza lucruri mărețe și valoroase. Iona, plângându-i peștelui, este înghițit în ciuda încercărilor sale de a scăpa. Trecem acum la cel de-al doilea tablou.

Tabloul 2

Al doilea tablou îl prezintă pe protagonistul nostru, pe Iona, în burta primului pește. Pescarul își pune și în acest caz o serie de întrebări existențiale în cadrul unui monolog dialogat, care scoate și mai mult în evidență singurătatea, dar și disperarea acestui personaj.

Un loc central în monologul lui Iona îl are tema morții. Iona se întreabă de ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții.

Ulterior, găsind un cuțit, Iona se adresează amenințător peștelui, spunând „dacă mă sinucid”, anticipând el în acest mod gestul său din finalul operei.

Spre sfârșitul acestui tablou, Iona devine tot mai spiritual, meditând asupra posibilității de a-și construi acolo, chiar în burta peștelui, un refugiu, spunând el în operă „un lăcaș de stat cu capul în mâini, în mijlocul sufletului.” Trecem la cel de-al treilea tablou.

Tabloul 3

Al treilea tablou ni-l prezintă pe Iona în burta celui de-al doilea pește, care a înghițit primul pește.

Aici găsește o mică moară de vânt, simbol care îl apropie pe Iona de Don Quijote, personajul lui Cervantes.

Asemănarea dintre cele două personaje, asemănare aproape izbitoare, constă în faptul că ambele încearcă în mod zadarnic să dea un sens lumii în care trăiesc. Ulterior, își fac apariția doi pescari, aparent surdomuți, care duc în spate câte o bârnă.

Aceștia nu îl bagă în seamă pe Iona, nu interacționează în niciun fel cu acesta, fapt care accentuează și mai mult disperarea personajului aflat în imposibilitatea de a comunica cu cineva.

Pasivitatea acestor doi pescari simbolizează resemnarea omului în fața destinului împovărător, mai mult, neputința de a-i trimite mamei sale o scrisoare, dar și rugămintea adresată acesteia, rugăminte despre care se spune în piesă „mai naște-mă o dată”, amplifică starea de singurătate a lui Iona. Trecem acum și la cel de-al patrulea tablou.

Acesta este desigur ultimul tablou din această operă.

Tabloul 4

În ultimul tablou, Iona apare în gura ultimului pește spintecat. Prin intermediul didascaliilor, autorul schițează portretul fizic al personajului, personaj care la momentul acesta se află la bătrânețe.

Barba lui, despre care se spune că este lungă și ascuțită, poate simboliza lupta îndelungată a lui Iona, acesta încercând o viață întreagă să evadeze din multitudinea de burți de pește în care era perpetuu închis.

Revăzându-i pe cei doi pescari surdomuți, personajul nostru, protagonistul nostru, Iona, ajunge la concluzia că trăiește într-o lume ale cărei granițe nu pot fi trecute.

Orizontul format dintr-o succesiune de burți îl determină pe Iona să recurgă la gestul din final și anume spintecarea propriei burți.

Acest act sinucigaș reprezintă singura, unică modalitate prin care Iona poate evada dintr-un univers sufocant și limitat. Replica „răzbim noi cumva la lumină” sugerează totuși speranța că soluția salvatoare s-ar putea afla chiar în interiorul său.

Așadar, putem concluziona că Iona este o piesă care aparține teatrului modern postbelic, adică de după război. Ea ilustrează în plan simbolic drama omului modern care nu își poate depăși barierele propriei condiții. Personajul simbolic Iona surprinde în monologurile sale temerile, incertitudinile, dar și problemele întregii umanități în confruntarea cu destinul implacabil. Cam atât în legătură cu rezumatul pe tablouri al piesei de teatru, piesă de debut a scriitorului Marin Sorescu, Iona.

Citeste si comentariul piesei de teatru Iona.