Balaurul este cea de-a treia povestire din volumul „Hanu Ancuței” de Mihail Sadoveanu.

Așadar, să începem rapid cu rezumatul povestiri Balaurul.

Povestirea precedentă, „Haralambie„, a fost spusă de către călugărul Gherman dar povestirea „Balaurul”, cea de-a treia din cele nouă povestiri (Iapa lui Vodă, Haralambie, Balaurul, Fântâna dintre plopi, Cealaltă Ancuța, Județ al sărmanilor, Negustor lipscan, Orb sărac și Istorisirea Zaharie fântânarul) din volumul „Hanu Ancuței”, este istorisită de către moș Leonte.

Această povestire este narată de către moș Leonte. Moș Leonte povestește tuturor celor prezenți la hanu Ancuței despre un balaur pe care spune el că l-a văzut chiar cu ai săi ochi în momentul în care avea douăzeci de ani iar tatăl său îl învăța meseria de „vraci și zodier”.

Moș Leonte narează despre un boier care se numea Năstasă Bolomir și care trăise în satul Tupliați. Se pare că acest boier se însurase de mai multe ori dar soțiile sale îl părăseau mai toate pentru că era foarte rău sau mureau „în circumstanțe misterioase”.

Prima sa soție a fost fiica unui boier. Acelei femei i-a fost imposibil să tolereze cruzimea lui Năstasă așa că s-a întors acasă la ai săi părinți. A doua soție a lui Năstasă a fost văduva unui bărbat grec numit Negrupunte. Aceasta era frumoasă dar și bogată. Se pare că această femeia a murit la doar doi ani de căsnicie cu Năstasă, după ce se schimbase față, devenind palidă, atât de palidă încât circulau zvonuri prin toate împrejurimile și toate femeile erau înfricoșate și fugeau de Năstasă. Cu toate acestea, Năstasă reușește să se însoare și a treia oara.

De data asta el s-a căsătorit cu Irinuța, o fată tânără „ca de șaptesprezece ani” de la Iași. In timp ce vreme trecea, Irinuța devenea tot mai veselă iar Năstasă tot mai trist și lipsit de vlagă. Într-o bună zi, Năstasă se duce la tatăl lui moș Leonte și îi spune despre comportamentul Irinuțăi.

Îi spune că are impresia că Irinuța-l înșală cu Alexăndrel Vuza, îl roagă pe tatăl lui moș Leonte să-i „citească în zodii”, ca să afle adevărul.

Tatăl lui moș Leonte era îngrozit de ce i-ar putea face Năstasă fetei așa că nu îi spune adevărul și îl convinge că ale sale bănuieli erau greșite. Tatăl lui moș Leonte o avertizează pe Irinuța de cele întâmplate dar în același timp sosește și Năstasă cu slujitorii săi.

În acel moment tatăl lui moș Leonte este acuzat de trădare de Năstasă care dorește să-i fie jupuită pielea tatălui lui moș Leonte iar pentru Irinuța și al ei amant, Năstasă pregătise ceva și mai groaznic: să fie legați de roțile căruței și să fie duși în fugă până la Iași, la Mitropolie.

Chiar în acel moment natura și cerul se transformă iar un balaur îngrozitor îl atacă pe Năstasă și-l aruncă într-o groapă. Bolomir moare iar despre Irinuța nu se mai aude nicio veste.

În acest mod se concluzionează și cea de-a treia povestire din volumul „Hanu Ancuței”.

În caz că dorești versiunea video caută în acest video capitolul cu rezumatul povestirii „Balaurul”.

Alte opere importante scrise de Mihail Sadoveanu: „Baltagul”.