Povestea lui Harap-Alb comentariu

Introducere

info

Comentariu sau eseu de minim 400 de cuvinte despre „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă.

„Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult de Ion Creangă, publicat în revista ,,Convorbiri literare" în anul 1877.

Basmul cult reprezintă o specie a genului epic în proză, cu o narațiune amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, având la bază prezenţa unor elemente fantastice şi supranaturale.

Textul se încadrează în curentul literar numit realism prin:

1. obiectivitatea perspectivei narative (narațiune heterodiegetică);
2. utilizarea tehnicii detaliului semnificativ;
3. crearea unor tipologii umane (de exemplu, Harap-Alb reprezintă naivul, omul lipsit de experiență, Spânul parvenitul, Sf.Duminică- omul înțelept)
4. umanizarea fantasticului.

Basmul este construit în jurul unui conflict dintre bine şi rău care se încheie cu victoria forțelor binelui. Protagonistul nu este înzestrat cu puteri supranaturale şi nici cu însuşiri excepționale, însă dobândește o serie de calități umane şi valori etice prin depășirea unor probe.

In raport cu eroul, celelalte personaje îndeplinesc diverse funcții (antagonistul, ajutoarele, donatorii). Reperele temporale și spațiale sunt vagi şi nedeterminate. Sunt prezente clişeele compoziționale, motive literare, formule specifice, numerele şi obiectele magice.

Încadrarea textului într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică

0 primă trăsătură specifică basmului cult este prezența fantasticului, care este umanizat prin faptul că, autorul construiește tipuri a căror viață se desfășoară conform unor deprinderi şi obiceiuri specifice omeneşti.

Prezența fantasticului este ilustrată de prezenţa celor cinci tovarăși ai lui Harap-Alb, prezențe hilare, himerice prin înfățișare, dar umanizate prin trăsături precum prietenia, bunătatea, respectul. Setilă, în rolul de bețiv al satului, Flămânzilă, imaginea țăranului lacom, Ochilă, săteanul care vede şi ştie tot ce se întâmplă, Gerilă, omul care umblă şi vara înfofolit şi se tot plânge de frig, iar ultimul, Păsări-Lǎți-Lungilă, cel care se întindea atât de mult încât,,cuprindea pământul în brațe".

O altă trăsătură a basmului cult o reprezintă prezența formulelor specifice: iniţiale, mediane și finale. Respectând tiparul basmului, textul începe cu o formulă inițială: ,,Amu cică era odată", care avertizează cititorul asupra intrării într-o lume a poveştii.

Formulele mediane,,Dumnezeu să ne ție că cuvântul din poveste înainte mult mai este" sau,,şi mai merge el cât mai merge" au rolul de a realiza trecerea de la o secvență narativă la alta și de a menține interesul cititorului. Formula finală se dovedeşte a fi cu totul originală: .,,şi a ținut ani întregi şi acum mai ține încă”, „,,cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită și rabdă”. Prin aceasta se vrea ieşirea cititorului din lumea fantastică.

Tema operei

Tema basmului este cea clasică, a luptei dintre bine și rău, încheiată întotdeauna cu triumful binelui. Victoria binelui asupra răului este o temă frecventă în basme, iar în,,Povestea lui Harap-Alb" este dublată de tema inițierii și maturizării treptate eroului prin depăşirea unor probe.

Comentarea a DOUĂ SECVENŢE relevante pentru tema textului

Scena coborârii în fântână

O primă secvență reprezentativă pentru temele precizate este coborârea lui Harap-Alb în fântână.

Pe drum, omul spân se oferă ca slugă lui Harap-Alb, iar acesta acceptă. Ajunşi la o fântână, spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre ca să se răcorească, apoi aruncă capacul peste gura fântânii şi-l amenință că, dacă nu îi povestește încotro se îndreaptă, îl va lăsa să moară.

Amenințat de spân, feciorul jură că va fi sluga acestuia și că-și va lua numele de Harap- Alb până va muri şi va învia. Prin această secvență, Harap-Alb se dovedește a fi naiv, uşor de influențat și credul.

Coborârea în fântână are, în plan simbolic, semnificația unei grote, un spațiu al renaşterii şi regenerării.

Scena cu furnicile

O altă secvență reprezentativă pentru tema este întâlnirea feciorului cu furnicile.

Pe un pod, Harap-Alb se întâlnește cu o nuntă de furnici și, pentru a nu le risca viața micilor vietăți, trece prin apă, riscând să se înece şi el şi calul său.

Drept răsplată pentru fapta sa nobilă, regina furnicilor îi dăruieşte lui Harap-Alb o aripă, căreia să-i dea foc atunci când va crede că are nevoie de ajutor.

Această scenă subliniază evoluția protagonistului, inițierea acestuia şi pregătirea sa ca viitor împărat, drept, bun şi cinstit.

Analiza a două elemente de structură, compoziție și/sau limbaj

Titlul

Un prim element de structură este titlul.

Acesta este alcătuit din două elemente: povestea" şi „Harap-Alb".

Călătoria şi probele inițiatice pe care protagonistul le parcurge constituie o adevărată poveste, ilustrându-se astfel şi caracterul de bildungsroman al basmului.

Numele de Harap-Alb este încărcat de semnificații: este un oximoron, harap însemnând rob, slugă, în vreme ce albul este simbolul purității, al binelui şi victoriei.

Conflictul

Un element de compoziție este conflictul exterior, dublat însă și de unul interior. Pe de-o parte este vorba despre conflictul specific basmelor populare, cel al luptei dintre bine și rău, iar pe de altă parte conflictul interior al protagonistului, care încearcă să-şi depăşească condiția de neinițiat şi să dobândească toate calitățile specifice pentru a deveni un împărat.

Conflictul se declanşează în momentul întâlnirii dintre Spân şi Harap-Alb, atunci când feciorul este păcălit și devine sluga acestuia, fiind constrâns de situație.

Evoluția conflictului este susținută de probele la care este supus feciorul, probe în urma cărora eroul parcurge un traseu al devenirii spirituale și modificare a statutului social. În final, echilibrul este redobândit, deoarece deşi Harap-Alb este omorât de Spân, acesta este readus la viață de fata Împăratului Roş.

Spânul sfârşeşte prin a fi omorât de calul lui Harap-Alb.

Concluzie

În concluzie,,,Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult având ca particularități: umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, tematica specifică, cea a luptei dintre bine și rău. Basmul pune în evidență idealul de dreptate, de adevăr și cinste, fiind „O oglindire… a vieții în moduri fabuloase" (G. Călinescu).