Moromeții comentariu
Acest articol conține toate informațiile necesare pentru a scrie un comentariu sau un eseu de minim 400 de cuvinte despre romanul "Moromeții" de Marin Preda.
Introducere
Reprezentant de seamă al prozei interbelice, Marin Preda s-a născut în Siliștea-Gumești și a debutat cu volumul de povestiri „Întâlnirea din pământuri” în 1948, dar adevărata consacrare de romancier o cunoaște odată cu apariția primului volum al romanului „Moromeții” din 1955, al doilea volum va fi publicat la 12 ani distanță, în 1967.
Romanul “Moromeții” este alcătuit din două volume, primul fiind publicat în 1955, iar cel de-al doilea în 1967. Deși problematica și modalitatea de exprimare artistică diferă, totuși opera are caracter unitar, prezentând viața rurală la confluența dintre două epoci.
Opera aparține realismului, un curent literar apărut în mijlocul secolului al XIX-lea, în Franța, ca reacție împotriva romantismului, remarcându-se printr-o redare cât mai veridică a realității contemporane.
Încadrarea într-o perioadă, curent cultural/literar sau orientare tematică
O primă trăsătură specifică curentului o reprezintă simetria incipit-final, dată de cele două referiri la tema timpului: dacă la început timpul este prezentat ca fiind răbdător cu oamenii, viața scurgându-se fără conflicte mari, la finalul volumului timpul nu mai are răbdare, apare această modificare a imaginii timpului, devine necruțător și intolerant:
“trei ani mai târziu izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.”
De asemenea, romanul are caracter monografic, întrucât prezintă obiceiuri din viața țăranilor: parastasul, spălatul picioarelor de Rusalii și plecatul la seceriș în zori.
Din punct de vedere al unei tipologii, romanul este tradițional, “Doric” după clasificarea lui Nicolae Manolescu, fiind ca o oglindă ce reflectă viața de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în satul din Câmpia Dunării, unde oamenii, neconștientizând pericolele ce îi așteaptă, trăiesc lipsiți de griji, cu iluzia toleranței temporale.
Tema romanului constă în destrămarea simbolică a unei familii de țărani tradiționali, generată de lipsa comunicării, evoluția și criza familiei fiind de asemenea simbolice pentru transformările din satul românesc.
Scene semnificative
Scena tăierii salcâmului
Prima scenă semnificativă o reprezintă tăierea salcâmului.
Într-o zi de duminică, dis-de-dimineață, când femeile își plâng morții în cimitir, Ilie Moromete îl trezește pe Nilă, cel mai docil dintre fiii săi, dar fără a-i spune motivul pentru care îl ia în grădină. Câteva detalii de atmosferă dau momentului o gravitate tulburătoare: “semăna cu un soare mort, ciuntit și rece”, “bocetele ies chiar din pământ”. Pe acest fundal este plasată doborârea celui mai falnic salcâm din sat, loc de întâlnire și joacă pentru copii. Narațiunea avansează lent și se combină cu descrierea simbolică și cu fragmentele de dialog tensionat dintre tatăl hotărât să renunțe la această podoabă a grădinii și fiul uluit de această decizie neașteptată.
Salcâmul primește însușiri umane, căci, fiind lovit din ambele părți, “se clătină, se împotrivi”, apoi “se prăbuși și îmbrățișă grădina cu un zgomot asurzitor”. O fetiță de prin vecini îndrăznește să i se adreseze lui Ilie cu porecla “Pațanghel”, prevestindu-se în acest fel pierderea reputației. Iar ironiile tatălui, care răspunde la întrebările lui Nilă “De ce să-l tăiem? Cum să-l tăiem? De ce!?” cu replica “Așa, ca să se mire proștii”, exteriorizează o amărăciune grea, o suferință a înfrângerii, căreia bărbatul este incapabil să-i anticipeze adevăratele dimensiuni.
Totuși, la cumpărarea salcâmului, Bălosul nu are bucuria de a citi pe chipul vecinului său strâmtorat semnele neputinței și ale tristeții. Arborele sacru este considerat de critica literară “dublul vegetal al lui Moromete”, iar odată cu tăierea sa, haosul se instalează treptat în comunitatea rurală.
Scena cinei
O altă scenă semnificativă este scena cinei din incipit, care prezintă un moment din existența familiei tradiționale, iar detaliile dezvăluie conflicte mocnite.
Băieții din prima căsătorie “stăteau spre partea din afara a tindei”, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă. De partea cealaltă, Catrina îi avea în jur pe copii, aceasta fiind cea care se ocupa de treburile casei, iar fetele o ajutau. Moromete este prezentat ca un “pater familias”, dominându-i pe toți cu privirea.
De asemenea, se specifică în text că numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Masa era de pe vremea primei căsătorii a lui Moromete, în ciuda faptului că numărul membrilor se înmulțise, iar Niculae nu avea nici măcar acel scăunel “cât palma“. Forma mesei evocă simbolistica ei străveche:
- armonia,
- unitatea,
- ciclul unei existențe previzibile.
Câteva detalii despre poziția membrilor familiei lasă să se întrevadă ruptura lor sufletească.
Copiii sunt așezați “după fire și neam” ca recunoaștere tacită a rivalității dintre ei. În timp ce toți ceilalți mănâncă umăr lângă umăr, înghesuiți, tatăl ocupă “pragul celei de-a doua odăi”, de unde putea să se miște în voie. Niculae, singurul care nu are scaun, se așază “turcește pe pământ”.
Cina Moromeților este un moment reprezentativ pentru o familie de țărani, care urmează un cod comportamental exterior, fără convingere, în absența unor soluții de moment pentru criza traversată.
Tatăl se închină mașinal, înainte de masă, dar gestul lui rămâne fără semnificație, nefiind urmat de ceilalți, care schimbă priviri dușmănoase și replici pline de ură. Liniștea care se instalează pentru o clipă, când “fiecare mânca repede”, este tulburată de plânsul lui Niculae, care nu râvnește la fiertura de ierburi pusă pe masă, ci la bucata de brânză înfulecată de câine.
Agitația care domină scena sugerează că autoritatea tatălui, care îi amonestează sau ironizează pe toți din poziția lui privilegiată, este un atribut temporar și iluzoriu. (scena asta scoate în evidență și autoritatea lui Moromete).
Elemente de structura, compoziție sau limbaj
Elemente de compoziție, structură și limbaj sunt reprezentative pentru orice operă literară.
Titlul
Un prim element de structură și compoziție sugestiv este titlul, format dintr-unsubstantiv propriu, denotativ face referire la membrii familiei Moromete, o familie hibridă în careau avut loc două căsătorii și au rezultat șase copii, această familie devenind un personaj colectiv,conotativ, titlul desemnează o comunitate în care mentalitatea și modul de viață conduc în feluri diferite destinele umane.
Mentalitatea tradițională a lui Ilie, denumită și “ultimul țăran” împotriva mentalității moderne a fiilor mai mari. Autoritatea personajului principal este, de asemenea, redatăîn titlu, numele său dominând întregul roman.
Cât despre relația dintre tată și fiul cel mic, titlul creionează faptul că, deși Nicolae este netemnificativ în fața părintelui său, pe parcurs va deveni un “Moromete al timpurilor sale”, este cel care va duce mai departe numele tatălui său.Titlul evocă o lume patriarhală, zguduită din temelii, un univers uman sfâșiat de aspirațiidiverse, de neînțelegerii și de ură.
Titlul își validează semnificația de antifrază, deoarece,Moromeții nu sunt decât un grup de persoane care trăiesc laolaltă, susținute doar de legături desânge.
Conflictul
Un alt element de structură și compoziție este reprezentat de conflict.
În roman, are loc un triplu conflict. Primul este dat de Ilie Moromete și cei trei băieți ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, izvorâtă dintr-o metalitate diferită de a înțelege lumea. Fii cei mari îșidisprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale precum vecinulTudor Bălosul.
Cel de al doilea conflict are loc între Ilie și Catrina, cea de a doua sa soție din cauzafaptului că el vânduse un pogon de pământ și promisese că îi va trece casa pe numele ei , dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Cel de al treilea conflict este cel dintre Moromete și Guica, sora lui, din vina faptului că aceasta nu este de acord cu a doua căsătorie a fratelui ei și nici cu cei treicopii rezultați din aceasta.
De asemenea, identificăm și un conflict secundar care îi are în prim-plan pe Ilie și Nicolae pe tema educației acestuia, copilul este dornic să învețe, însă tatăl său îl ironizează și consideră că are alte lucruri sunt mai prioritare.
Totodată, se reflectă frământările pecare le are capul familiei, acesta dorindu-și doar liniștea și unitatea familiei sale.
În concluzie, romanul „Moromeții”, scris de Marin Preda, este un roman realist din perioada interbelică, prin perspectiva narativă obiectivă, elementele tradiționale, dar și moderne, fiind o operă care surprinde și deruralizarea satului.
Citește și: Caracterizare Ilie Moromete