Iona comentariu
Acest comentariu conține toate datele necesare pentru a scrie un comentariu sau un eseu de 400 de cuvinte despre piesa de teatru "Iona" de Marin Sorescu.
Introducere (autor, anul apariției, curentul literar/specia literara)
Iona este o piesă de teatru dramatică, scrisă de Marin Sorescu și publicată inițial în revista Luceafărul nr. 2 din 18 ianuarie 1968. Prima reprezentație a acestei piese de teatru a avut loc pe 11 aprilie 1969.
Succesiv, în anul 1974, opera „Iona” a fost inclusă, impreună cu operele „Matca” și „Paracliserul” în trilogia „Setea muntelui de sare”.
Opera „Iona”, marchează debutul teatral sorescian, constituind capodopera dramaturgică a scriitorului.
Această operă aparține dramaturgiei moderne postbelice, așadar aveam de-a face cu o operă postmodernistă, deoarece avem:
- dispariția dialogului,
- timp și spațiu cu valoare simbolică,
- lipsa conflictului propriu-zis,
- reluarea parodică a unor mituri,
- prezența personajului-idee.
Încadrarea într-o perioadă, curent cultural/literar sau orientare tematică
O trăsătură a postmodernismului este reprezentată de infuziunea liricului. Întreaga operă „Iona” este o metaforă complexă a solitudinii omului în fața vieții și a morții, a existenței absurde, a cunoașterii sinelui.
La nivelul textului avem importante simboluri, precum:â
- „peștii”,
- „marea”,
- „acvariul”,
- „pierderea ecoului”.
„Marea” simbolizează viața cu a sa importantă diversitate („ce mare bogată avem”), „Peștii” reprezintă visurile și aspirațiile persoanelor dar și oamenii ce „înoată” printre greutățile și ispitele vieții („nade frumos colorate”), „pierderea ecoului” simbolizează starea de singurătate absolută, Sorescu spunând că pierderea ecoului a fost cel mai dramatic moment din piesă.
O altă trăsătură a postmodernismului este dată de reluarea miturilor precum:
- mitul profetului Iona din Vechiul Testament - sursă principală de inspirație pentru această piesă de teatru.
Conform acestui mit, prorocul Iona a fost trimis însăși de Dumnezeu la cetatea Ninive pentru a pocăi locuitorii. Pentru a ajunge la cetate, Iona se ascunde în cala unei bărci care se îndrepta spre locul respectiv. În timpul unei furtuni, pescarii îl găsesc pe Iona în cală și îl aruncă în mijlocul mării, fiind ulterior înghițit de o balenă.
Acesta petrece 3 zile în interiorul balenei și se pocăiește iar apoi este aruncat pe o plajă. În final, Iona ajunge la cetatea Ninive și pocăiește locuitorii.
Diferențele față de acest mit religios sunt că personajul Iona este doar un pescar ghinionist care se afla deja de la începutul operei în gura deschisă a marelui pește, că este fără de păcat și că acesta nu se mai poate elibera odata ce este înghițit.
Această operă este deci o călătorie simbolică pentru asumarea propriului destin, mitul biblic fiind doar un pretext.
Tema
Subintitulată „tragedie”, este structurată în patru tablouri iar din punct de vedere tematic, este un adevărat complex al cărui fir narativ unificator îl constituie tema cunoașterii.
Ascultând confesiunea autorului, se poate identifica că singurătatea este tema fundamentală:
„Știu numai că am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur.”
Singurătatea nu este a celui nenăscut din placenta maternă, ci este cea a omului contemporan, brutalizat de existență.
Ceea ce se poate afirma cu certitudine despre textul lui Marin Sorescu este faptul că abordează teme importante precum:
- moartea,
- destinul,
- idealul,
- trecerea timpului,
- libertatea.
Așadar, pe scurt, teme ce țin de condiția umană.
Scene semnificative
Scena pierderii ecoului
O primă scenă semnificativă pentru tema singurătății este cea a pierderii ecoului din primul tablou. Astfel, eroul se strigă, își cheamă dublul în încercarea disperată de a se identifica cu sine însuși, constatând că e înconjurat de pustietate.
Dispariția propriului ecou pare a-i anula existența:
„Gata și cu ecoul meu... nu mai e. S-a isprăvit. S-a dus și ăsta. Semn rău.”
Însuși autorul remarcă tragismul acestei clipe:
„Cred că lucrul cel mai îngrozitor din piesă e când Iona își pierde ecoul.”
Scena biletului
O altă scenă semnificativă care accentueaz însingurarea personajului este aceea în care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-și o bucată de piele din podul palmei stângi, în al treilea tablou.
Încearcă să trimită scrisoarea într-un gest disperat, asemenea naufragiaților, punând-o într-o bășică de pește.
Faptul că tot el găsește biletul și nu-și mai recunoaște propriul scris accentuează sentimentul acut al singurătății.
Înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine. Totuși, Iona este dornic de comunicare și de a se face auzit, în comparație cu ceilalți doi pescari figuranți „fără vârstă”, fiecare având câte o bârnă în spate pe care o cară fără oprire, surzi și muți, făcând referire la mitul lui Sisif.
Elemente de structura, compoziție sau limbaj
Titlul
Un prim element de structură și compoziție important este titlul operei. Titlul este sintetic, alcătuit dintr-un substantiv propriu care reprezintă numele protagonistului și tirmite la mitul biblic al prorocului Iona din Vechiul Testament.
În piesa sa, Marin Sorescu păstrează numele eroului, schimbându-i destinul. Astfel, Iona se află încă de la început în gura unui peste uriaș, fără să fi săvârșit vreun păcat și fără cale de scăpare.
În acest sens Iona devine un simbol al căutării, al cunoașterii de sine, al cărui proces se derulează într-un univers închis.
Limbajul
Un al doilea element de structură și compoziție este limbajul. În opera „Iona”, limbajul este ambiguu, intelectualizat, metaforic, așa cum reiese din replicile lui Iona:
„Apa asta e plină de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, peștii, înotăm printre ele atât de repede, încât părem gălăgioși. Visul nostru de aur e să înghițim una, bineînțeles, pe cea mai mare.”
„Trupul este închisoarea sufletului.”
„De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții?”
De asemenea, textul este plin de metafore:
- moară mică de vânt simbolizează viața care trece degeaba și rapid,
- bârnele pescarilor 1 și 2 simbolizează greutățile vieții,
- marea, imensă întindere de apă, reprezintă libertatea nelimitatată, aspirația către absolut, dar și orizont al așteptării continue,
- iar lumea simulată a peștilor din acvariu simbolizează o iluzie.
Concluzie
În concluzie, Marin Sorescu propune o tragedie cu nuanțe comice, în care personajul și didascaliile nu au nicio legătură cu normele tradiționale, iar trimiterile parabolice și biblice, alături de parodie și elementele teatrului absurdului înscriu opera în dramaturgia modernă sincronizată cu cea europeană.
Personajul creat de Sorescu este un reprezentant de seamă al tuturor persoanelor, căci solitudinea este o stare comună nouă tuturor.