Baltagul comentariu
Comentariu / eseu de minim 400 de cuvinte despre „Baltagul” de Mihai Eminescu pentru examenul de bac la limba și literatura română.
Introducere
Scriitor aparținând perioadei interbelice, Mihail Sadoveanu se incadrează pe linia „creatorilor de viață din literatura noastră” (G. Brăileanu), alături de Liviu Rebreanu și G. Călinescu.
Fidel principiilor tradiționaliste, autorul ilustrează în opera sa viața satului românesc, întrucât „țăranul român a fost principalul meu erou”, după cum el însuși mărturisea.
Încadrarea textului într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică
Romanul „Baltagul” este un roman realist-mitic, obiectiv, apărut în anul 1930. Acesta prezintă imaginea vieții păstorilor, cu tradiții și obiceiuri din veac.
În opera „Baltagul” sunt prezente diverse trăsături ale realismului mitic, precum: actele ritualice, inteligența arhaică, legătura mistică dintre om și univers dar și apelul la mituri.
Prezența actelor ritualice, ce cuprind cele trei evenimente majore din viața unui om: botezul, nunta și înmormântarea.
În operă o putem observa pe Vitoria, pe drumul spre căutarea soțului, întâlnind mai întâi un botez și apoi o nuntă, ceea ce o face să conștientizeze că ceva rău urma să se întâmple. Finalul operei prezintă înmormântarea lui Nechifor Lipan, soțul Vitoriei, respectându-se cu strictețe toate obiceiurile.
Se poate afirma faptul că romanul este unul mitic având în vedere referirea la balada „Miorița”, care conține unul dintre miturile fundamentale ale spiritualității românești și anume originea pastorală a poporului român.
Dacă în baladă moartea rămâne ipotetică, în roman aceasta se înfăptuiește, iar Vitoria va afla mai târziu că cei care au pus la cale uciderea lui Lipan, având ca motiv principal invidia, sunt Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Tema romanului și mottoul „Stăpâne, stăpâne / Mai cheamă ș-un câine...” l-au determinat pe G. Călinescu să considere opera „o Mioriță în dimensiuni mari”.
Comentarea a DOUĂ SCENE relevante pentru tema textului
Tema
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiale și justițiare. Romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.
Scena pregătirii pentru călătorie
O primă secvență relevantă este reprezentată de pregătirea Vitoriei pentru călătorie.
Deoarece trăiește în respectul și în credința față de Dumnezeu, ea efectuează un ritual de purificare înaintea plecării. Ține post negru douăsprezece vineri și merge împreună cu fiul ei la biserică să ducă daruri: „colaci, colivă, untdelemnt și vin”.
Femeia este conștientă de nevoia lui de maturizare - „Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău. - , aceasta caută să îl ajute pe Gheorghiță să devină bărbat capabil de a îngriji de familie în locul tatălui, motiv pentru care îl ia cu ea în călătorie și sfințește baltagul ce îi va aparține băiatului.
Călătoria aceasta are valențe atât pentru Vitoria, cât și pentru Gheorghiță, în ceea ce privește evoluția lor.
Scena parastasului
O altă secvență relevantă este cea a identificării și pedepsirii criminalilor lui Nechifor Lipan.
La parastas, Vitoria conduce din fundal, cu inteligență și tenacitate, ancheta care duce la dezvăluirea și pedepsirea vinovaților.
Ea reconstituie fidel scena morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor, surprinzând pe toată lumea.
Femeia îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză indirect:„Gheorghiță, vorbi cu mirare femeia, mi se pare că pe baltagul e scris cu sânge și acesta-i omul care a lovit pe tată-tău”.
Ilie Cuțui, care este complicele lui Bogza, își recunoaște vina, dar celălalt își pierde cumpătul, devine agresiv și este lovit de Gheorghiță cu baltagul, apoi sfâșiat de câinele Lupu.
Astfel, tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește dreptatea. De asemenea, inițierea flăcăului este desăvârșită, întrucât a fost ajutat de mama sa pentru a fi pregătit să-și asume rolul de cap de familie.
Analiza a două elemente de structură, compoziție și/sau limbaj pentru poezia Luceafărul
Titlul
Titlul operei „Baltagul” este unul sintetic, simbolic, are o dublă cootație. Pe de o parte, baltagul reprezintă arma crimei, iar pe de altă parte, este un instrument cu ajutorul căruia se înfăptuiește actul justițiar, căci cel care a ucis trebuie să plătească și să fie omorât cu aceeași armă.
Substantivul articulat din titlu face referire, în sens denotativ, la obiectul din instrumentarul ciobanului de rând din Moldova, utilizat în scop defensiv.
Din punct de vedere conotativ, acesta, fiind arma crimei, produce un dezechilibru în ordinea cosmică, dar prin intermediul căruia se restabilește. Pe baltagul ucigașului „este scris cu sânge”, pe când baltagul lui Gheorghiță este sfințit de preot, ceea ce îkl apropie de natura divină, justițiară, rămânând nepătat.
Conflictele
Conflictele din „Baltagul” au o dulbă natură.
Conflictul exterior are ca fundament disputa dintre familia lui Nechifor și cei doi vinovați pentru crima comisă, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, care au încercat să se îmbogățească prin mijloace imorale.
Conflictul interior se raportează la trăirile Vitoriei cu privire la presimțirea sumbră conform căreia soțul ei a trecut în neființă. Femeia simte că lucrurile nu sunt în regulă în funcție de semnele oferite de natură. În acest sens, cocoșul cântă pe prispa casei întors către exterior, iar brazii sunt mai negri.
Concluzie
În concluzie, romanul „Baltagul” este o operă de referință în literatura română, iar prin intermediul personajelor, Mihai Sadoveanu explorează teme profunde și relevante despre condiția umană.