Caracterizare Otilia
Caracterizarea personajului Otilia din romanul „Enigma Otiliei”.
Introducere
Otilia Mărculescu este un personaj principal, eponim, rotund, individual, feminin și realist din romanul „Enigma Otiliei” scris de George Călinescu în anul 1938.
Otilia Mărculescu este o tânără orfana aflată sub protecția lui Costache Giurgiveanu (tatăl vitreg) și curtată în mod constant de două personaje importante din roman, Felix Sima și Pascalopol.
Statutul personajului
Statut fizic
Din punct de vedere al statutului fizic, Otilia este descrisă ca fiind „o fată subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale dar strânsă tare la mijloc”, „cu fața măslinie, nasul mic și ochii foarte albaștri”.
Statut social
Ca statut social, Otilia este fiica celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu (unul dintre cei doi bătrâni ai casei dar și cel pe a cărui avere se bat mai toți din familia sa).
Dat fiind faptul că aceasta se află în custodia lui Costache, ea se bucură de un nivel de lux foarte ridicat pentru vremurile respective, așadar putem spune că se află într-o familie de burghezi.
Chiar daca Otilia nu are o avere proprie, ea este întreținută de către Costache și Pascalopol.
Otilia este studentă la Conservator și încearcă a își duce la bun sfârșit studiile nu pentru a începe o carieră muzicală dar pentru a își rafina educația, ea reflectând condiția femeii din societatea burgheză care nu se poate realiza decât printr-o căsătorie avantajoasă.
În final, se căsătorește cu Pascalopol, însă divorțează și se căsătorește cu un conte argentinian.
Statut psihologic
Ca statut psihologic, Otilia reprezintă tipul cochetei și al ingenuei și este întruchiparea misterului feminin.
Comportamentul acestei tinere exuberante, capricioase, atrasă de lux și călătorind în străinătate îl derutează pe Felix, care nu înțelege plecare ei bruscă la Paris cu Pascalopol.
Scriitorul însuși justifică misterul personajului feminin prin prisma imaturității lui Felix: „Nu Otilia are o enigmă, ci Felix crede că are”.
Statut moral
Din punct de vedere al statului moral, Otilia respectă normele moralității, însă poate fi discutabilă atât decizia ei de a pleca la Paris cu Pascalopol cât și oscilația ei între Pascalopol și Felix Sima.
Cu toate că are sentimente puternice pentru Felix, ea îl alege pe Pascalopol, aceasta având o avere care îi permitea să îi ofere un stil de viață ridicat, plin de lux, dar își motivează alegerea ca pe o dovadă de altruism, ea pretinzând că nu dorea a sta în calea realizării profesionale a lui Felix.
În realitatea, Otilia l-a ales pe Pascalopol pentru că acesta îi putea asigura o stabilitate financiară.
Evidențiere trăsături personaj prin două secvențe comentate
Trăsătura predominantă: spiritul contradictoriu
Trăsătura predominantă a Otiliei este spiritul contradictoriu. Fata este o combinație de porniri opuse, întrucât îl iubește sincer pe Felix, dar îi oferă atenție lui Pascalopol.
Totuși, este capabilă de gesturi de devotament, chiar daca este nebunatică, frivolă, melancolică și meditativă.
Scena 1 prin care este evidențiată trăsătura
O secvență reprezentativă pentru spiritul contradictoriu al Otiliei este reprezentată de venirea lui Felix în casa lui Costache Giurgiuveanu.
Pătruns în locuință, Felix îl cunoaște pe unchiul său, pe verișoara Otilia, iar mai apoi pe membrii familiei Tulea și pe Pascalopol.
Într-un gest de politețe, tânărul încearcă să-i sărute mâna fetei, dar ea și-o retrage brusc și îl apucă familiar de braț, ca și cum s-ar fi cunoscut de-o viață, deși se văzuseră o singură dată în copilărie, iar ani buni făcuseră schimb de scrisori.
Familiaritatea Otiliei îl intimidează pe Felix și marchează începutul unei relații confuze pentru tânăr.
Neavând o cameră pregătită, fata îi oferă cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi în amestecul de dantele, partituri, parfumuri, romane de dragoste și cutii de pudră o parte din personalitatea exuberantă a Otiliei.
Ea prezintă trăsături opuse: ordonată-dezordonată, capricioasă-studioasă, matură-puerilă uneori.
Scena 2 prin care este evidențiată trăsătura
O a doua secvență prin care reiese faptul că Otilia este un personaj cu un spirit contradictoriu este dată de scena ultimei întâlniri dintre Felix și Otilia înaintea plecării ei la Paris cu Pascalopol.
Otilia îl roagă pe Felix să o lase în patul lui și să trăiască împreună, dar fără să se căsătorească, iar băiatul nu profită de aceasta.
Această scenă este esențială pentru înțelegerea personalității și a atitudinii lor față de iubire.
Otilia percepe iubirea în felul aventurii, al artistului, cu dăruire și libertate absolută, în timp ce Felix vede în femeie un sprijin în carieră.
Dându-și seama că ea ar putea reprezenta o piedică în realizarea profesională a tânărului, Otilia îl părăsește pe tânăr și se căsătorește cu Pascalopol.
În epilog, câțiva ani mai târziu, Felix se întâlnește în tren cu Pascalopol, care îi dezvăluie faptul că i-a redat cu generozitate libertatea de a-și trăi tinerețea, iar Otilia a devenit soția unui conte argentinian.
Două elemente de structură, compoziție și de limbaj semnificative pentru construcția personajului Otilia
Modalități de caracterizare
Personajul Otilia Mărculescu este caracterizat atât în mod direct cât și în mod indirect pe parcursul romanului Enigma Otiliei.
Caracterizare directă Otilia
Caracterizarea directă a Otiliei este realizată de către narator, prin autocaracterizare dar și de către alte personaje.
Naratorul ne-o descrie pe Otilia ca fiind o fată ce „părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani” și care avea o „față măslinie cu nasul mic și ochii foarte albaștri”.
Otilia este descrisă si de alte persone, printre care: Felix, Pascalopol, Aurica, Stănică Rațiu.
- Felix vede în Otilia „o prietenă de vârsta lui”, „o frivolă numai în aparență, fiind, în final, inteligentă și profundă”.
- Aglae o considera pe Otilia „o zăpăcită” și „o dezmățată”.
- Aurica o caracterizează drept „falsă” și „fără căpătâi”.
- Pascalopol crede că este „o ștrengăriță”.
- Stănică Rațiu o vede „nostimă” și „o fată deșteaptă”.
Otilia își face autocaracterizarea spunând despre ea: „sunt o zăpăcită, nu și ce vreau.”, „eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”.
Caracterizare indirectă Otilia
Caracterizarea îndirectă a Otiliei Mărculescu reiese din:
- fapte: politicoasă cu ceilalți, etalează bun-gust și eleganță,
- camera sa aduce suflul tinereții și al rebeliunii într-o casă veche,
- comportamentele sale: copilăroasă și nebunatică cu Pascalopol, veselă cu Giurgiuveanu, protectoare și tandră cu Felix Sima, dezordonată și împrăștiată, ironică cu clanul Tulea.
Titlul
Titlul este unul analitic, format dintr-un singur substantiv comun („Enigma”) și unul propriu („Otiliei”).
Titlul inițial al romanului a fost „Părinții Otiliei” și făcea referire la ideea paternității, de tip balzaciană, deoarece fiecare dintre personaje determină soarta orfanei Otilia, ca niște părinți.
Titlul a fost schimbat din motive editoriale, deplasând motivul realist al paternității la misterul protagonistei.
Actualul titlu ilustrează acel mister feminin, idee susținută prin afirmația lui Felix - „pentru mine ai început să devii o enigmă” - și a lui Pascalopol din final - „pentru mine a rămas o enigmă”.
Concluzie
În concluzie, Otilia Mărculescu este un personaj remarcant și polarizator care întruchipează eternul feminin, pragmatism și eleganță, lucru care îi permite să atragă în mod semnificativ atenția celor din jurul ei, de unii este urâtă iar de alții iubită, niciodata privită cu indiferență.