Caracterizare Ion

Caracterizarea personajului Ion din romanul „Ion”.

Introducere

Recomandările profesorului

În acest articol vom face caracterizarea lui "Ion" din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.

Pentru învăța rapid și a lua o notă bună la bac citește cel puțin o dată această caracterizare pentru a îți face o idee generala despre personajul Ion.

Ulterior, extrage cele mai importante date despre personaj și creează-ți o proprie hartă mentală a personajului pentru a organiza informațiile despre personaj și pentru a-ți fi mai ușor să-ți amintești caracterizarea lui Ion iar în final creează-ți propria caracterizare a lui Ion bazându-te pe ceea ce ai citit în acest articol.

Pentru a nu uita ceea ce ai învățat, te sfătuiesc ca la câteva zile să faci o recapitulare a ceea ce ai învățat în legătură cu acest personaj sau, cel puțin, să revii pe acest site și să citești din nou caracterizarea.

Mult succes!

info

Așadar, această caracterizare de minim 400 de cuvinte prezintă particularități de construcție ale personajului Ion și include:

• Date introductive despre personajul Ion,
• statutul fizic, social, psihologic și moral al lui Ion
• evidențierea unei trăsături a personajului Ion prin două scene comentate,
• elemente de compoziție personaj,
• concluzie.

Să începem...

Ion este personajul principal, eponim și rotund din romanul "Ion", scris de Liviu Rebreanu.

Creația literară "Ion" de Liviu Rebreanu este un roman realist obiectiv, în care particularităţile de construcție a personajului devin reprezentative pentru viziunea despre lume a autorului.

În acest roman, prin personajul "Ion" ne este redat tipul țăranului legat de glie (pământ). Pentru acesta, pământul reprezintă statutul social dar și un mod prin care își poate câștiga respectul oamenilor din satul său.

"Ion" este un băiat sărac a cărui dorință primordială este să urce pe scara socială și să ajungă în lumea bogaților cu multe pământuri.

Statutul lui Ion

Statut fizic

Din punct de vedere al statutului fizic, Ion este un băiat frumos, cu fața osoasă și strălucitoare, pomeții ridicați și cu ochii "negri lucitori ca două mărgele vii".

Acest portret fizic se modifică pe parcurs ce și starea sufletească a acestuia se schimbă fiind dominat de patima pământului și acumulând o cantitate mare de stres:

„fața i se îngălbeni,fruntea i se zbârci de gânduri, ochii care îi ardeau parcă cu mai multă patimă și hotărâre”.

Statut social

Statutul social al lui Ion este cel de țăran sărac, ce reiese din aspectul casei(“acoperișul de paie”, “spărturile din gard”).

Totodată,acesta este accentuat prin caracterizare directă, făcută de Vasile Baciu în cadrul horei când îl numește “sarantocule”.

Ion este fiul Zenobie și al lui Alexandru Pop Glanetașu, o familie în care zestrea mamei fusese năruită de viciul beției, care îl dezumanizează și îi face să decadă din punct de vedere social.

Astfel, Ion se ambiționează să recastige pamantul pierdut de tatăl sau.

El reactualizează destinul lui Vasile Baciu, cel care devenise înstărit prin căsătorie. În acest fel, Ion are o dorință acerbă de a simți că pământul este din nou al lui.

Statut psihologic

Din punct de vedere psihologic, conflictul interior îl macină pe Ion până în momentul în care reușește să îl convingă pe Vasile Baciu să-i cedeze averea.

Protagonistul este stăpânit de obsesia pentru cât mai mult pământ și oscilați între cele două dorințe lăuntrice, se reflectă în plan exterior prin trăsăturile antitetice:

• viclenie și naivitate,
• blândețe și brutalitate,
• profunzime și superficialitate.

Statut moral

Din punct de vedere moral, aura malefică pe care Ion o instituie asupra satului este marcată textual prin simbolul crucii ruginite de la inceputul romanului, în relații de simetrie cu “față poleită” a Hristosului din final.

Personajul eponim sfidează legile nescrise ale satului și curtează o fată bogată, o aduce în planul sinuciderii prin ignoranță și agresivitate, il ruinează pe Vasile Baciu, intervine în căsătoria Floricăi cu George Bulbuc, astfel că numai prin moarte se poate opri șirul de acte imorale ale lui Ion.

În plus, Ion este o ființă instinctuală.

Evidențiere trăsătură prin două scene comentate

Patima pentru pământ, instinctul de posesie a pamântului este trăsătura dominantă a personajului.

Prima scenă

Prima secvenţă ilustrativă în acest sens este scena horei din debutul romanului.

Pagină de monografie, descriereahorei este, de asemenea, ocazie de prezentare a organizării ierarhice asatului. În această ierarhie, Ion are o poziţie hibridă. Respectat ca lider alflăcăilor neînsuraţi datorită calităţilor și autorităţii de care dă dovadă, Ioneste desfiinţat prin apelativele folosite de Vasile Baciu ( sărăntoc, hoţ şi tâlhar) care scot la iveală latura sa vulnerabilă: lipsa pământului, şi, deci,sărăcia.

Din cauza mândriei rănite, cu rădăcini adânci în frustrarea sufletului ţărănesc lipsit de obiectul existenţei sale, se declanşează latenţe obscure ale comportamentului său.

Setea de răzbunare seîndreaptă împotriva lui George Bulbuc, într-o scenă sângeroasă, dar şi în înnoirea hotărârii de a-şi duce la îndeplinire planul de a se însura cu Ana şi cu pământurile acesteia.

În slujba atingerii acestui scop, scena horei prezintă un întreg spectru al metodelor mai mult sau mai puţin disimulate folosite de personaj.

A doua scenă

A doua scenă semnificativă o reprezintă scena sărutării pământului.

Aceasta prezintă momentul în care protagonistul intră în posesia pământurilor mult râvnite. La sosirea primăverii, îmbrăcat în haine de sărbătoare, cel căruia "pământul îi era drag ca ochii din cap", îngenunchează și sărută pământul, acest gest fiind o expresie a instinctului ancestral/strămoșesc.

Ion vede în pământ femeia iubită, așa că gestul său de-a-l săruta ca pe ibovnică aduce pentru scurt timp împăcare celor două glasuri contrare din sufletul lui Ion. Se observă în această secvență utilizarea tehnicii detaliului semnificativ, în comparația: "ca niște mănuși de doliu", care anticipează moartea celui care ignoră mijloacele prin care a reușit să obțină pământul.

De asemenea, se observă câmpul lexical:

• humă,
• lut.

În capitolul "Sărutarea", se remarcă inversarea rolurilor, omul devine uriaș, iar pământul sclav, de data aceasta fiind vorba despre pământul-proprietate.

Liviu Rebreanu recunoaște în "Mărturisiri" că s-a inspirat din realitate atunci când a creat această scenă.

Elemente de compoziție personaj

Titlul romanului este un element analitic, rezumativ, paratextual, ce conține numele personajului principal, care devine exponențial, prin dragostea pe care o poartă pământului.

Protagonistul se diferențiază de ceilalți din satul Pripas, nu prin căsătoria unui țăran cu o fată cu zestre, căci Vasile Baciu și Alexandru Glanetașul obținuseră avere în același fel, dar prin faptul că o face pe Ana de rușinea satului, lăsând-o însărcinată înaintea nunții.

Totodată, titlul validează condiția de personaj eponim al eroului și se leagă de titlurile capitolelor, sugerând traseul sinuos al destinului protagonistului. George Călinescu afirmă că "toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion", filosofia de existență a acestuia centrându-se pe verbul "a avea", instinctul de posesiune determinând toate acțiunile personajului din prima parte a romanului.

Conflictul exterior principal este cel dintre Ion și Vasile Baciu. Ion râvnește la pământurile lui Vasile și vede în seducerea Anei modul de a le obține

Vasile Baciu, la fel ca Florica, sunt piedici în calea obținerii pământului, iar Ana este cea care devine un obstacol în calea împlinirii iubirii. Conflictul cu George Bulbuc, flăcăul cu care Vasile Baciu voia să-și mărite fata, este unul secundar, care va declanșa un alt conflict în planul intelectualității: preotul se ceartă cu învățătorul, pentru că acesta din urmă îi ia partea lui Ion, iar el ține cu George.

În partea a doua a romanului, George devine și el un obstacol în calea iubirii.

Acest conflict secundar va fi cel care îi va aduce sfârșitul.

Conflictul interior este generat de cele două chemări lăuntrice: iubirea și pământul, care totuși nu-l pun pe actant într-o situație dilematică, căci ele nu se manifestă simultan, ci succesiv. Intensitatea acestor glasuri, "glasul pământului" și "glasul iubirii", este foarte puternică, ele acționează ca nevoi esențiale ale eroului care îl transformă într-un personaj stihial, care va deveni "o victimă măreață a fatalității" (Nicolae Manolescu).

Mai întâi, se arată mai puternic glasul pământului, iar chemarea iubirii revine în partea a doua.

Concluzie

În concluzie, prin evoluția lui Ion, scriitorul Liviu Rebreanu demonstrează că rezolvarea chestiunii țărănești este dată de obținerea pământului.

Romanul înfățișează istoria unui personaj memorabil, un țăran pentru care pământul este mai important decât valorile și demnitatea.