Skip to main content

Caracterizare Harap Alb

Caracterizarea personajului Harap-Alb din basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”.

Introducere​

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, individual, masculin, eponim și rotund din basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.

Statutul personajului Harap Alb​

Statut fizic​

Din punct de vedere al statutului fizic, Harap-Alb este descris doar de către ale sale verișoare:

„Și din ceasul acela, au început a vorbi între ele (...) că Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută.”

Statut social​

Din punct de vedere al statutului social, protagonistul este surprins la început în postura de fecior de crai, mezinul fără o identitate anume și corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare, însă fără puteri supranaturale și însușiri excepționale, deoarece se poartă firesc, are calități și defecte.

Acceptând schimbul de indentități, apare în ipostaza de slugă a Spânului și, în final, dobândește statutul de moștenitor la tronul Împăratului Verde și se căsătorește cu fiica Împăratului Roș.

Statut psihologic​

Din punct de vederea al statutului psihologic, Harap-Alb se dovedește naiv la început, căci acceptă schimbul de identități și nu ascultă de sfatul primit de la tatăl său, acela de a se feri de omul spân și omul roș.

Este nesigur, nu se pricepe la oameni, fiind incapabil să distingă între aparență și esență.

Nu intuiește esența divină a Sfintei Duminici ce îi apare sub înfățișarea de „babă gârbovă de bătrânețe”, la fel cum nu își dă seama că Spânul este același sub cele trei înfățișări.

Se dovedește a fi sociabil, prietenos când îi întâlnește pe cei cinci năzdrăvani, adevărate ajutoare ce îi vor fi de trebuință la curtea Împăratului Roș.

Se arată milos când îi oferă Sfintei Duminici bănuțul, salvează nunta de furnici și le construiește adăpostul albinelor.

Statut moral​

Din punct de vedere moral, Harap-Alb respectă normele moralității deoarece se ține de jurământul făcut, se dovedește loial.

El ajunge să întrunească toate calitățile necesare, printre care cinste și demnitate.

Acest statut îi conferă lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui.

Evidențiere trăsături personaj prin două episoade/citate/secvențe comentate​

Trăsătura predominantă: naivitatea​

Scena coborârii în fântână​

O primă scenă semnificativă care scoate în evidență naivitatea lui Harap-Alb este cea a coborârii în fântână.

Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut, fiul de crai cade în capcana acestuia.

Spânul îl ademenește la o fântână fără roată și cumpănă, îl convinge să coboare și pune capacul pe gura fântânii.

Notația autorului, evidențiază diferența dintre cele două personaje: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului...”

Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți, fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul.

Are loc o schimbare de identități, care este echivalent cu începutul inițierii, numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească, contrastul dintre aparență și esență.

Jurământul „pe ascuțișul paloșului” închide inițierea în limitele sacrului.

Astfel, Spânul îi trasează proiectul existențial, spunându-i că va trebui să moară și să învie ca să-și recapete identitatea.

Scena finală​

O altă scenă semnificativă care reliefează naivitatea protagonistului este scena finală, cea în care are loc pedepsirea și restabilirea echilibrului.

După toate probele, Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat valoarea ajutorului și să ocolească vicleșugurile.

El o duce Spânului pe fata Împăratului Roș, deși este o încercare dificilă căci se îndrăgostește de ea și este dispus să renunțe la iubire.

Harap-Alb își respectă până la sfârșit cuvântul dat, dovedindu-se naiv, întrucât s-a ținut de jurământ și crede că va rămâne în viață dacă nu spune adevărul.

Spânul își alcătuiește planul de răzbunare „icnește în sine” și, deconspirat de fata Împăratului Roș, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal în înaltul cerului și ucis.

Protagonistul este înviat de smicelele de măr, apa vie și apa moartă ale fetei, fiind astfel pregătit să conducă împărăția.

Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

„Povestea lui Harap-Alb” reprezintă situația generată din viața fiecărui om în timpul inițierii sale, trecerii de la copil la adult și găsirea identității, așa cum se întâmplă cu eroul.

Două elemente de structură, compoziție și de limbaj semnificative pentru construcția personajului Harap Alb​

Modalități de caracterizare​

Personajul Harap-Alb este caracterizat atât în mod direct cât și în mod indirect în cadrul basmului cult „Povestea lui Harap Alb”.

Caracterizare directă Harap Alb​

Caracterizarea directă a lui Harap-Alb este făcută atât de narator cât și de alte personaje din basm.

Naratorul îl caracterizează pe Harap-Alb în mod direct reliefând în ale sale spuse naivitatea tânărului: „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”.

Harap-Alb este descris în mod direct și de către alte personaje din basm, precum Sfânta Duminică și Spânul.

Sfânta Duminică prin caracterizare pe care i-o face lui Harap-Alb, scoate în evidență bunătatea sa: „puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută”. Spânul îl caracterizează direct spunând că este: „pui de viperă”.

Caracterizare indirectă Harap Alb​

Caracterizarea îndirectă a lui Harap Alb se realizează prin atitudine, fapte și comportament.

Harap-Alb prezintă o atitudine pacifistă, faptele sale arată că este sociabil, neezitând să facă bine celor din jurul său, fiind ulterior răsplătit prietenește.

Prin comportamentul său, Harap-Alb dă dovadă de fidelitate, întrucât își respectă jurământul și nu divulgă identitatea Spânului.

Titlul​

Titlul este analitic, alcătuit dintr-un oximoron, care sugerează dubla identitate a protagonistului: aceea de slugă a Spânului, care este identitatea falsă, dar asumată și aceea de nepot al Împăratului Verde, care este identitatea reală.

Titlul ilustrează contrastul cromatic negru-alb, ce semnifică armonizarea defectelor, deoarece „harap” desemnează un rob de culoare neagră, iar albul denotă puritate, noblețe.

Concluzie​

În concluzie, basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă ne prezintă povestea personajului memorabil și complex denumit Harap-Alb, care este înfățișat în evoluție, traversează o serie de probe, se maturizează și devine împărat.