Caracterizare Costache Giurgiuveanu
Caracterizarea personajului Costache Giurgiuveanu din romanul „Enigma Otiliei”.
Introducere
Costache Giurgiuveanu este un personaj principal, individual, masculin și plat din romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu.
Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, un avar cumsecade, simpatic și cu porniri de generozitate iar în jurul său și al averii sale se rotesc mai toate personajele importante din roman.
Acesta este unchiul lui Felix Sima, tatăl vitreg al Otiliei, fratele Aglaei și prietenul lui Pascalopol.
Statutul personajului Costache Giurgiuveanu
Statut fizic
Din punct de vedere fizic, Costache Giurgiuveanu este descris în mod direct de către narator ca fiind:
„Un omuleț subțire și puțin încovoiat. Capul îi era atins de o calviție totală și fața părea aproape spână și, din cauzea aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară și galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibil, ca niște aschii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuși incertă, zâmbea cu cei doi dinți, clipind rar și moale, întocmai ca bufnițele supărate de o lumină bruscă, privind întrebător și vădit contrariat."
Statut social
Statutul social al lui Costache Giurgiuveanu ar putea părea incert la o primă vedere dat fiind aspectul său nu tocmai îngrijit sau aspectul locuinței sale care părea oarecum o ruină:
„Zidăria era crăpată și scorojită”,
„crăpăturile lungi și neregulate ale pereților dădeau încăperii un aer de ruină și răceală”.
Totuși acesta deține mai multe imobile și proprietăți, administrează averea mamei Otiliei dar și averea lui Felix, așadar am putea spune că este un exponent al burgheziei doar că în acest caz avem de-a face cu o persoană avară iar din acest considerent statutul său social al putea părea incert la o primă impresie.
Statut psihologic
Din punct de vedere al statutului psihologic, moș Costache poate fi încadrat în tipologia avarului clasic, umanizat de sentimentele sincere pe care le are în legătură cu Otilia, fiica sa vitregă, dar și de o oarecare afecțiune și simpatie pe care o are față de ceilalți ai casei.
Așadar, moș Costache este un avar care totuși este capabil să iubească în mod dezinteresat dar nu poate a își depăși mania sa de a avea/a deține:
„Să munceşti, să strângi. Asta-i toată filizofia.” - formulează personajul crezul său în viaţă.
Statut moral
Din punct de vedere al statutului moral, Costache Giurgiuveanu este un bătrânel simpatic dar lacom:
„Bătrânul mânca cu lăcomie, vârând capul în farfurie.”
Lăcomia acestuia, în special când vine vorba de bani, este evidențiată în roman și se poate observa și din interacțiunea sa cu Felix în care acesta începe să bâlbâie în mod ciudat în momentul în care aude de bani:
„- A-a-a ai bani?” îl întreabă pe Felix
Când băiatul scoase banii, bătrânul „ochește” pormoneul apoi adaugă umil:
„M-m-mai dă-mi cinci lei.”,
„Moș Costache se bâlbâi: - Nu-nu-nu mai ai bani?”
Din punctul de vedere al lui Felix, al Otiliei sau al lui Pascalopol, moș Costache este un om bun dar cu „ciudățeniile sale”.
Evidențiere trăsături personaj prin două episoade/citate/secvențe comentate
Trăsătura predominantă: avariția
Scena 1 prin care este evidențiată trăsătura
O primă secvență care evidențiază avariția lui Costache Giurgiuveanu este dată de aspectul exterior și interior al casei sale de pe Strada Antim, casă în care și locuiește. Din punctul de vedere al lui Balzac, o casă poate fi considerată un document sociologic și moral.
Arhitectura casei lui moș Costache cu amestecul influențelor incompatibile și cu construcția ei folosind cele mai ieftine materiale, materiale aflate în diferite stări de degradare, denotă zgârcenia, incultura și delăsarea: „zidăria era crăpată și scorojită”, „crăpăturile lungi şi neregulate ale pereţilor dădeau încăperii un aer de ruină şi răceală”.
Pe lângă acest aspect care ține de spațiul în care acesta locuiește avem și ținuta lui moș Costache care reliefează mania sa de a reduce la minim orice cheltuială: este îmbrăcat cu niște nădragi prinși cu sfoară, poartă ciorapi plini de găuri și încalță ghete de gumilastic.
Toate aceste lucruri scot în evidență avariția lui moș Costache, la fel ca și primele replici ale sale din cadrul romanului, amândouă fiind negații defensive:
„Nu-nu-nu știu... nu stă nimeni aici... nu cunosc”;
„N-n-n-n-am!”
Scena 2 prin care este evidențiată trăsătura
O altă secvență în care iese în evidență avariția lui moș Costache poate fi găsită în capitolul XVIII. Costache Giurgiuveanu suferă un atac cerebral și este imobilizat la pat. Naratorul urmărește în mod atent gesturile lui moș Costache care este preocupat de cheile sale și care cu greu plătește doctorul, semne care evidențiază avariția personajului.
Aflând de intențiile familiei Tulea, Costache Giurgiuveanu se hotărăște să-i lase Otiliei o sumă foarte importantă de bani dar amână din nou și din nou să facă acest lucru, acest aspect reliefând din nou avariția lui moș Costache.
Imaginea care arată cel mai bine avariția lui Costache este dată de momentul în care bătrânul este suprins într-o noapte, de către Stănică, „stând foarte grav pe un vas de noapte, cu cutia de tinichea sub braţ şi cu cheile într-altă mână”, reliefând pentru a mia oară avariția bătrânului și frica de a își pierde averea.
Două elemente de structură, compoziție și de limbaj semnificative pentru construcția personajului Costache Giurgiuveanu
Modalități de caracterizare
Personajul Costache Giurgiuveanu este caracterizat atât în mod direct cât și în mod indirect în cadrul romanului Enigma Otiliei.
Caracterizare directă Costache Giurgiuveanu
Caracterizarea directă a lui Costache Giurgiuveanu este realizată de către narator dar și de către alte personaje.
Naratorul ni-l descrie pe moș Costache ca fiind: „Un omuleț subțire și puțin încovoiat. Capul îi era atins de o calviție totală și fața părea aproape spână și, din cauzea aceasta, pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară și galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinți vizibil, ca niște aschii de os. Omul, a cărui vârstă desigur înaintată rămânea totuși incertă, zâmbea cu cei doi dinți, clipind rar și moale, întocmai ca bufnițele supărate de o lumină bruscă, privind întrebător și vădit contrariat."
Costache Giurgiuveanu este descris si de către alte persone printre care: Otilia, Felix, Pascalopol și Stănică Rațiu.
Otilia spune despre moș Costache ca e „cam avar și ciudat uneori”, dar rămâne un om bun. Pascalopol îl descrie ca fiind „în fond cam de treabă”. Felix spune că „avariția lui este mai mult o manie”. Stănică Rațiu îl numește „pezevenghi”.
Caracterizare indirectă Costache Giurgiuveanu
Caracterizarea îndirectă a lui Costache Giurgiuveanu este făcută prin:
- gesturile sale (de fiecare dată când are ocazia să mănânce de la alții, gesturile sale arată lăcomia de care dă dovadă: „bătrânul mânca cu lăcomie, vârând capul în farfurie”),
- faptele sale (avea dorința de a îi construi Otiliei o casă în care să locuiască după moartea sa pentru a-i asigura un viitor liniștit, totuși folosește materiale ieftine strânse de la demolări și planul arhitectural al casei îl făcuse singur fără a plăti un arhitect),
- vestimentația sa (a sa vestimentație era chiar ridicolă pentru un om cu o avere impresionanta precum a sa: moș Costache purta ciorapi de lână de o grosime „fabuloasă” și „plini de găuri”, să nu mai vorbim despre faptul că purta ghete de gumilastic și îmbrăca nădragi prinși cu sfoara...)
- și din atitudinile sale (cu toate că deținea multiple imobile, moș Costache ducea o viață austeră, trăind într-o permanentă teamă de risipă).
Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este obiectivă și este realizată prin narațiunea la persoana a 3-a de un narator obiectiv și detașat.
Naratorul este unul omniscient, știe mai multe decât ale sale personaje și dat fiind că-i omniscient, are puterea de a le controla precum un regizor.
Concluzie
În concluzie, prin personajul Costache Giurgiuveanu, George Călinescu reușește a crea un personaj convingător, care depășește limitele tiparului său, acesta dorind a fi generos (predominant cu Otilia și Felix) chiar dacă nu poate renunța la obișnuința de a agonisi, de a strânge chiar și ultimul bănuț.
Aprofundează: Enigma Otiliei comentariu