Flori de mucigai comentariu

Comentariu/eseu despre „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi

Introducere

„Flori de mucigai” este o poezie scrisă de Tudor Arghezi și publicată în 1931, în volumul cu același nume.

Această operă este un poem programatic și a fost inspirat din experiența trăită de Tudor Arghezi în inchisoare Văcărești, inchis fiind din motive politice.

Tudor Arghezi a fost un important poet, prozator și jurnalist român. El a scris poezie, proză, teatru, pamflete etc sub influența baudelairianismului.

Titlul

Titlul „Flori de mucigai” este format din două substantive comune „flori”, „mucigai” și din prepoziția „de” care le unește. Acest titlu este un oximorom deoarece:

florile reprezintă sensibilitatea, frumosul, delicatețea,
iar mucegaiul - simbolizează putrefacția, umiditatea, degradarea, întunericul.

Prin acest titlu Arghezi sugerează posibilitatea descoperirii inspirației, a poeticului, chiar și în cele mai tenebroase locuri

Tema

Tema operei este reprezentată de condiția poetului care reusește creeze chiar și în condiții neprielnice și estetica urâtului.

Tehnica literară folosită pentru această poezie este tehnica urâtului - tehnică prin care urâtul din lume este transfigurat artistic devenind frumusețea artei.

Structura poeziei

Poemul „Flori de mucigai” cuprinde două secvențe artistice și este structurat pe două strofe.

Astfel:

prima strofă are 16 versuri, e poliformă, rima e împerecheată, măsura este variabilă;
a doua strofă are 4 versuri, e un catren, rima este împerecheată, măsura de 10-16 silabe.

Prima secvență artistică

Prima secvență artistică - redă caracterul poemului de artă poetică, planul creației dar și al creatorului ei.

Spațiul în care a fost creat poemul este unul ostil:

„Pe un perete de firidă goală/ Pe întuneric, în singurătate.”

Creația fiind un act dureros, „stihurile” au fost scrise „cu unghia pe tencuială„ reprezentând unica posibilitate de evadare a poetului care se simte lipsit de ocrotirea divină.

Acesta numindu-le „stihuri de groapă” care reprezintă de fapt o metaforă pentru condiția umană, metaforă care ilustrează „estetica urâtului”. „Unghia îngerească” a fost tocită din cauza scrisului, metaforă ce ne redă deconectarea potului de la divinitate.

A doua secvență artistică

A două secvență artistică - ne arată cele două planuri, planul exterior și planul interior care sunt interconectate, cu starea poetului aflat în singurătate, cu truda sa pentru creație.

„Era întuneric. Ploaia departe, afară /Și mă durea mâna ca o ghiară /Neputincioasă să se strângă/Și m-am silit să scriu cu unghiile de la/ mâna stângă.”

Lirismul și eul liric

În cadrul poeziei „Flori de mucigai” lirismul este obiectiv.

Eul liric este scos în evidență prin:

verbe la persoana I-a singular „m-am silit”, „am scris”, „am cunoscut”,
pronume și adjective pronominale „mi”, „ma”.

Expresivitatea poeziei

Expresivitatea poeziei este redată prin:

inversiunea „sau nu o mai am cunoscut”,
dar și prin utilizarea verbelor la timpul trecut (imperfect, perfect compus): „am scris”, „am cunoscut”, „mă durea”, „mă bătea” etc.

Registrul stilistic

Registrul stilistic - în opera de față se îmbină limbajul religios cu cel popular (arhaic):

„firidă”,
„mucigai”,
„stihuri”,
„leul (Luca)”,
„taurul” (Marcu),
„vulturul”(Ioan).

Relația dintre incipit și final

Relația dintre incipit și final - se centrează pe imaginea scrisului, se află în simetrie și redă contextul în care este realizată creația:

(incipit) - „Le-am scris cu unghia pe tencuială”… (final) „mă durea, m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”.

Concluzie

În concluzie, poezia „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi, este o artă poetică de mare importanță, o creație veritabilă prin care poetul a impus estetica urâtului în lirica literaturii române.

Pe baza argumentelor prezentate anterior putem încadra aceast poem în curentul literar numit modernism.

Alte opere de Tudor Arghezi: Testament

Resurse video