Introducere
Setilă este un personaj secundar, masculin și individual din basmul cult Povestea lui Harap-Alb REZUMAT de Ion Creangă.
Setilă e un alt personaj grotesc. Acesta se alătură și el grupului pentru a-l ajuta pe protagonist, pe Harap-Alb, să se însoare cu fata împăratului și să obțină o bine-meritată victorie împotriva, în special, a Spânului, dar și să treacă prin toate acele provocări la care este supus.
Modalități de caracterizare
Setilă e caracterizat atât în mod direct, cât și în mod indirect. Din porecla acestuia reiese, în mod indirect, tendința de a bea excesiv, de a consuma lichide în mod excesiv, lucru cauzat de o sete nepotolită, nestăvilită.
Așadar, Setilă e hiperbolizat, iar portretul său fizic e dominat de trăsături exagerate. Se spune despre acesta în operă că era „o arătare de om”, băuse de la „24 de iazuri și o gârlă pe care umblau numai 500 de mori” și tot atunci striga în gura mare că „se usucă de sete”.
Aspectul fizic al lui Setilă îl determină pe Harap-Alb să exclame: „Măi, da’ al dracului o nănie de om!”. Șocat, Harap-Alb îl privește, remarcând: „Grozav Borduhan și nesățios gâtlej, de nu pot să-i potolească setea nici izvoarele pământului”.
Alături de Flămânzilă, personajul Setilă pare a fi un personaj absolut legendar și fabulos, despre care se cunoșteau informații, întrucât și Harap-Alb auzise despre el și capacitățile sale stranii. Se spune în basm: „Se vede că acesta-i prăpădenia apelor, vestitul Setilă, fiul secetei, născut în zodia rațelor și împodobit cu darul suptului”.
Asemenea celorlalte personaje care îl ajută pe Harap-Alb, și Setilă rămâne neclintit în fața ironiei și a mirării lui Harap-Alb. Acesta îi spune lui Harap-Alb: „Râzi tu, râzi, Harap-Alb”, zise atunci Setilă, „dar unde vă duceți voi fără mine? Degeaba vă duceți”.
Concluzie
Cam atât în legătură cu acest Setilă, unul dintre personajele care îl ajută pe Harap-Alb pentru a putea trece diversele teste, diversele provocări la care este supus și pentru a putea, ca într-un final, să se căsătorească cu fata de împărat. Cam atât în legătură cu această caracterizare.
Alte personaje din acest basm:
Aprofundează citind și: