Introducere

În acest articol vom discuta despre Savista, un personaj secundar mai straniu, să spunem așa, din cadrul acestui roman, romanul Ion de Liviu Rebreanu, persoană care avea anumite dizabilități, dar și de care mai râdea lumea din satul Pripas.

Modalități de caracterizare

Așadar, această Savista pare a fi una dintre cele mai stranii prezențe din cadrul romanului.

Fiind personaj secundar feminin și individual, aceasta e menționată încă din primul capitol al volumului întâi, și chiar dacă avea anumite dezavantaje fizice, ajunge să joace un rol semnificativ în desfășurarea acțiunii romanului.

Statutul social al acestui personaj este deplorabil, Savista fiind adesea bătaie de joc a satului.

Savista are un handicap fizic și probleme psihice manifestate în forma unei întârzieri în dezvoltare. Aceasta e catalogată drept „oloaga satului” și e văzută numai din prisma neajunsurilor sale, iar sătenii nu reușesc să o perceapă într-o manieră mai complexă.

Pentru a reliefa, pentru a accentua, pentru a amplifica tragedia acestui personaj, autorul menționează că verișoara Savistei este nimeni alta decât Florica, despre care se spune în roman că este fata cea mai frumoasă din Pripas.

Pripas e satul unde se desfășoară toată acțiunea.

Portretul Savistei reflectă problemele personajului, aceasta suferind de un handicap fizic și psihic.

Se spune în roman că „are picioarele în cârcă” iar „brațele lungi și osoase ca niște căi anume spre a-și târî chilozenia” și „o gură enormă cu buzele alburi, sub care se întind gingiile îmbălsămat”. Practic, porecla acesteia, „oloagă”, reflectă aceste trăsături.

Cu glasul ei aspru și speriat, Savista are foarte puține șanse să fie luată în serios, astfel încât, deși observă mai mult decât lasă să se vadă, se spune în roman că „nu bagă în seamă nimeni”. La Vista e disprețuită, aceasta e desconsiderată și batjocorită de locuitorii din satul Pripas, iar foarte puțini dintre ei îi arată compasiune.

Se spune despre aceasta în roman: „Lângă prispă, aproape de poartă, Savista, oloaga, ședea ghemuită, speriată, moartă de răcnetele oamenilor.” Romanul o ține pe lângă casă, să-i vadă de copii. Același roman arată că, în loc să aibă grijă de copii, ea „șade în poartă și se ciorovăiește cu torilor miloși”.

Ulterior, George o ia în casa lui, unde Savista e tratată mai bine, astfel încât se spune în roman că „bufnea și se burzului din ce în ce mai năstrușnic.” Acesta nu îi dă multe lucruri de făcut, deoarece nu avea cu adevărat nevoie de serviciile ei, dar se spune în roman că, „în schimbul mâncării, nu avea altă îndatorire decât să stea toată ziua pe prispă și să hăiască găinile ca să nu intre în tindă.”

Savista este recunoscătoare lui George, fiindcă acesta a strâns-o de pe drumuri și glumea uneori cu dânsa, și mai ales fiindcă nu uita niciodată, când aducea rachiu, să-i dea și ei câte un păhărel.Pe lângă recunoștință, George stârnește în Savista o loialitate asemănătoare cu dragostea obsesivă, dar se spune în roman că Savista îl iubea cu o furie sălbatică, atât de caracteristică estopiacilor, și ar fi fost în stare să strângă de gât pe oricine pentru dânsul.

Din acest motiv, Savista este atentă la tot ce se petrece în casa lui și înțelege rapid că Florica îl înșela pe George cu Ion.

Da, se spune în roman, cu aceeași patimă, ura pe Ion de când a simțit că umblă după Florica și că astfel vrea să înșele pe George.

Pentru a-i lua apărarea lui George și a se asigura că nu va fi necinstit de către Florica, Savista o vizitează pe Ana și îi spune că este înșelată, în speranța că altfel Ion va înceta să o mai caute pe soția protectorului ei.

Cu toate acestea, planul se pare că nu funcționează, astfel încât Savista urmărește fiecare mișcare a lui Ion.

Da, se spune în roman că „de cum sosea Ion, ea se lipea pe prispă ca o broască, ciulind urechile, ca să nu-i scape nicio vorbă.” Savista știe și înțelege mai mult decât cred sătenii.

Ea simte imediat dinamica triunghiului amoros Ion-Florica-George. Așa se spune în roman, fără a pierde din vedere nici pe Florica, în care n-avea nicio încredere, neuitând că odinioară era să se mărite chiar cu Ion dacă el ar fi vrut să o ia.

Într-o zi nervoasă, aceasta o înfruntă pe Florica și îi spune: „Spun tot lui George, tu ești rapandulă, tu!” Femeia procedează întocmai, deoarece se spune că era fericită și de abia aștepta să vină seara să-i spună tot lui George.

Efectul pe care informația primită de la Savista îl are asupra lui George este decisiv.

Da, se spune în roman, din clipa când Savista a deschis ochii, George parcă s-ar fi trezit dintr-un somn adânc. De asemenea, se mai spune în roman că pleca liniștit de acasă, căci Savista era un paznic neprețuit și raporta în fiecare seară fiecare pas al nevestei.

Ulterior, conflictul dintre Ion și George Bulbuc escaladează dramatic, astfel încât Ion sfârșește prin a fi ucis de rivalul său.

Concluzie

În concluzie, Savista e un personaj atipic, un personaj cu o influență neașteptată în modul de desfășurare a acțiunii romanului.

Chiar dacă la început prezența ei era considerată a fi inutilă, de o importanță minimă, contribuția sa la finalul tragic al romanului devine una esențială.

Așadar, acest personaj reprezintă un fel de avertisment în legătură cu tendința de a desconsidera anumiți oameni care par inofensivi, dar înțeleg mai mult decât lasă să se vadă. Cam atât în legătură cu acest personaj foarte interesant din cadrul romanului Ion de Liviu Rebreanu.

Așadar, aceasta este Savista, „oloaga satului”, cum o catalogau persoanele din satul respectiv.

Citeste si: