Introducere

În cadrul acestui articol vom discuta despre Leonida Pascalopol și vom face caracterizarea acestui personaj, personaj destul de important din cadrul romanului Enigma Otiliei de George Călinescu.

Modalități de caracterizare

Leonida Pascalopol este un personaj secundar, masculin, individual și realist din romanul Enigma Otiliei de George Călinescu. Acesta se încadrează în tipologia moșierului burghez, o pătură a societății aflată în plină ascensiune la începutul secolului al XX-lea.

Deține o moșie în Bărăgan, ale cărei pământuri sunt cultivate cu plante, dar și cu cereale pe care ulterior le exportă.

Portretul fizic al lui Leonida Pascalopol denotă aspecte ale personalității sale, precum buna educație, eleganța și rafinamentul.

Se spune despre acesta în roman: „părul rar, dar bine ales într-o cărare care mergea din mijlocul frunții până la ceafă, lanțul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă fină, parfumul discret, în care intra și o nuanță de tabac”. Toate acestea reparau, cu desăvârșire, în apropiere, neajunsurile vârstei și ale corpolenței.

Felix Sima vede în Pascalopol „un om cam de vreo 50 de ani, oarecum voluminos, totuși evitând impresia de exces, cărnos la față și rumen ca un negustor, însă elegant prin finețea pielii și tăietura englezească a mustății cărunte.”

Așadar, Leonida Pascalopol este caracterizat atât în mod direct, cât și în mod indirect, prin perspectiva altor personaje sau prin comportamentul și acțiunile acestuia.

Caracterizarea directă a lui Leonida Pascalopol este realizată, în special, prin autocaracterizare.

Astfel, acesta îi spune lui Felix informații de natură autobiografică. Aflăm că studiile lui Pascalopol nu au fost de natură practică, vizând mai degrabă dezvoltarea sa la nivel spiritual și intelectual.

El fusese student la Litere în Germania, după care urmase studiile Facultății de Drept din Paris și călătorise mult prin Europa chiar înainte de a-și termina studiile. Pascalopol se căsătorise cu o femeie, iar finalul relației lor rămâne ambiguu în carte, neștiindu-se dacă divorțase sau dacă soția sa murise.

Motivul ambiguității este refuzul lui Pascalopol de a vorbi despre această experiență, posibil dureroasă. De aici ne dăm seama că personajul nu este unul extrovertit, preferând să țină pentru sine informații prețioase.

Caracterizarea indirectă a lui Leonida Pascalopol vizează desprinderea trăsăturilor acestui personaj din comportamentul său, din gesturi și din atitudini.

Leonida Pascalopol se dovedește a fi o persoană foarte generoasă, cu gusturi impecabile, citită și cu o permanentă aură de noblețe.

O iubește pe Otilia cu sinceritate și îi dorește binele, chiar și în momentul în care înțelege că fericirea acesteia nu este alături de el. Până la acel moment, însă, face tot ceea ce îi stă în putință pentru a-i asigura împlinirea și mulțumirea. O însoțește la Paris, o invită la teatru și este preocupat în permanență de starea ei.

Leonida este generos chiar și cu Stănică Rațiu, un tip arivist, oferindu-i bani când are nevoie și contribuind semnificativ, dar discret, la plata înmormântării copilului său.

Se spune în roman: „Eu și soția mea vă păstrăm o recunoștință neștearsă pentru generozitatea cu care ne-ați ajutat atunci când am pierdut pe scumpul nostru fiu.”

Ulterior, Leonida suportă și cheltuielile studiilor lui Felix Sima, abordând acest subiect cu o oarecare timiditate, în ciuda faptului că gestul său este unul altruist.

Se spune în roman: „Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar domnișoara Otilia a venit îngrijorată la mine și mi-a arătat că Moș Costache Giurgiuveanu nu vrea să dea bani ca să te înscrii la universitate și celelalte. Ei bine, i-am dat eu.”

Din nefericire, Leonida Pascalopol este și un personaj condamnat la neîmplinire amoroasă și personală. Nu se simte util ca rezultat al alegerii făcute în privința carierei sale. Dincolo de rafinamentul și eleganța sa, el se vede pe sine ca pe un om ratat, proiectând nevoia de a fi util asupra Otiliei.

Se spune în roman: „Un astfel de ratat sunt și eu. Însă vreau ca aspirațiile mele de natură artistică să le realizez în domnișoara Otilia.”

Astfel, Pascalopol nu știe dacă o iubește pe Otilia ca părinte sau ca bărbat, fiind nesigur de ceea ce este patern și de ceea ce este viril în această relație. Vede legătura lor ca pe „un fel de rudenie sui generis”.

Leonida Pascalopol este, în general, un personaj pozitiv, condamnat la un destin nefericit printr-o veșnică neîmplinire.

Autorul îl analizează în detaliu, folosind descrieri ample ce completează tehnica narativă a romanului. Astfel, Enigma Otiliei se încadrează în realismul modern specific secolului al XX-lea, amintind de descrierile lui Balzac prin construcția imaginii burgheziei din București.

Deși nu este un personaj principal, Pascalopol are o importanță fundamentală în acest roman.

Citeste si Enigma Otiliei comentariu.

Concluzie

În concluzie, Pascalopol este un om bogat, un boier, un personaj secundar, masculin, individual și realist. Este îndrăgostit de Otilia, dar, pe de altă parte, o vede ca pe o fiică.

Îl ajută pe Felix Sima cu plata studiilor, dar, în același timp, resimte o ușoară gelozie față de apropierea acestuia de Otilia.

Leonida Pascalopol este, de asemenea, un prieten foarte apropiat al lui Moș Costache Giurgiuveanu, având un rol esențial în desfășurarea acțiunii romanului.

Aprofundează: