Introducere

Acum să trecem la a noastră caracterizare despre Achim. Deci știm cu toții că Moromeții este un roman care prezintă în special povestea familiei Moromete, care îl are ca, cap al familiei, să spunem așa, pe Ilie Moromete.

Modalități de caracterizare

Acesta, la momentul romanului, la momentul acțiunii din roman este căsătorit cu Catrina, cu care are un băiat și două fete, iar dintr-o relație anterioară cu altă femeie, el are trei copii: pe Achim, acesta despre care discutăm la momentul actual, pe Nilă și pe Paraschiv.

Acesta este cel mai mic dintre copiii lui Moromete cu prima soție.

Deci, nu cel mai mic dintre toți copiii pe care îi are Moromete, cel mai mic este Niculae Moromete, dar pe acela îl are cu Catrina. Dar, în schimb, e cel mai mic dintre copiii lui pe care i-a avut cu prima sa soție.

Deci e cel mai mic dintre Achim, Nilă și Paraschiv dintre ăștia trei.

El e cel mai mic. Achim este personaj secundar masculin și individual și acesta se înverșunează împotriva Catrinei, mama sa vitregă, asemenea celorlalți doi frați ai săi, și nu se teme să-i dea răspunsuri tăioase.

Spune acesta în roman:

„- Tu de ce nu faci? zise Achim, ai cărui ochi clipiră ascuțit, înfigându-se din golul în care erau pierduți mai înainte, în cei ai mamei vitrege.”

De asemenea el spune și: „- Dacă mănânci, mi-ești ca un frate, Niculae, zise Achim batjocoritor, dacă nu mănânci, mi-ești ca doi.”

Însă îi ia apărarea lui Niculae când acesta e atacat de un grup de copii:

„Achim țâșni ca ars spre cel care vorbise, îl apucă de gât, dădu cu el de pământ și sări cu picioarele pe el. — .[…] Du-te și cheamă pe tat-tău! Să-mi spuneți care ați fost ăia > care l-ați bătut pe frate-meu, că dacă nu, vă belesc pe toți!”

Acesta este uneori violent și știe să se impună în fața altora. , se spune în roman: „Achim n-avea atunci mai mult de șaptesprezece ani, dar pentru băieții de-acolo el părea mai fioros ca un om mare”

Achim nu apare doar în prima parte a romanului.

Moromeții își dorește acesta foarte mult să plece la București cu oile, sperând ca în acest mod să aibă parte de un viitor mai bun și consideră că tatăl său era foarte nepriceput în ale comerțului și negociere și la administrarea gospodăriei.

Chiar dacă promite să trimită bani acasă, Achim nu face acest lucru după ce pleacă în capitală.

Concluzie

Așadar, într-un mod foarte pe scurt, într-un mod succint, despre Achim să spunem câteva lucruri. Dar după ce am văzut această caracterizare, , deci Achim este personaj secundar, personaj masculin individual, fiul lui Moromete din prima căsătorie.

Este frate, să spunem așa, bun, între ghilimele, cu Nilă și cu Paraschiv, frate vitreg pentru Niculae și celelalte două surori ale sale. Deci fiul lui Moromete.

Are niște frați buni și niște frați vitregi. Catrina este mama sa vitregă.

El este un personaj destul de, să spunem așa, arțăgos. De asemenea, este și un personaj care își dorește o situație materială mai bună, nu este la fel de pasionat de studiu sau de lucruri intelectuale la fel ca Niculae Moromete, mezinul familiei, și se pare că nu prea se ține de promisiuni.

După ce a promis să trimită bani acasă, în momentul în care a plecat să vândă oile la București, el n-a făcut acest lucru. Cam atât în legătură cu acest Achim din cadrul romanului Moromeții, roman scris de Marin Preda.

Alte personaje din cadrul romanului Morometii:

Aprofundeaza citind si: