Cine a fost Titu Maiorescu

Numele de naștere al lui Titu Maiorescu este Titus Liviu Maiorescu. Acesta a fost poate unul dintre cei mai importanți români de până acum.

El a ocupat o grămadă, o sumedenie de funcții importante în statul român. Acesta a fost de asemenea și avocat, critic literar, eseist, estet, filosof.

A fost academician, a fost pedagog, politician și scriitor român, a fost de asemenea și mason, a fost și cel de-al 23-lea prim-ministru al României între 1912 și 1914.

Maiorescu a fost și ministru de interne și membru fondator al Academiei Române. A ocupat extraordinar de multe funcții.

Familia și copilăria

Titu Maiorescu s-a născut la Craiova pe 15 februarie 1840.

Mama lui Maiorescu, care se născuse cu numele de Maria Popazu, a fost sora episcopului cărturar al Caransebeșului, Ioan Popazu. Acesta a fost un foarte important prelat, o persoană foarte importantă din clerul din România.

Tatăl său se numea Ioan Trifu. Acesta era, cel puțin în teorie, un fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă. De asemenea, el și-a atribuit apoi numele de Maiorescu, numele de familie Maiorescu, chiar dacă numele lui normal de la naștere era Trifu. Așadar s-a născut Ioan Trifu apoi s-a numit Ioan Maiorescu.

A făcut asta probabil pentru că avea un anumit grad de rudenie sau era foarte apropiat de o personalitate foarte importantă a timpului respectiv. E vorba practic de Petru Maior, un foarte important exponent al Școlii Ardelene.

Petru Maior era un cleric, a fost protopop greco-catolic la Reghin. A ocupat și el mai multe funcții importante.

Deci tatăl lui Titus Liviu Maiorescu și-a luat numele de familie ori pentru a sublinia respectul pe care îl purta lui Petru Maior, ori pentru că erau ceva rude/neamuri.

Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu, se pare că era și el un teolog greco-catolic prin formație, prin instrucție, prin școală, și a dovedit a fi un mare gânditor cu largi orizonturi, acesta fiind și profesor în multiple orașe ale României: în Cernăuți, Craiova, Iași, București.

În tot acest timp, familia lui, care era formată din soția sa Maria (născută Popazu) și cei doi copii, Emilia și Titu (Titu Maiorescu al nostru), a călătorit în această perioadă prin mai multe orașe și a locuit acolo: în București, în Brașov, în Sibiu și în Blaj în principal.

Studiile lui Titu Maiorescu

A rămas mai mult timp la Brașov, unde viitorul critic literar (Titu Maiorescu) urmează clasa I a gimnaziului românesc de acolo.

Apoi, între 1846-1848, Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova.

În zilele revoluției, Ioan Maiorescu, tatăl său, plecând în misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu (mama lui Titu Maiorescu) cu copiii locuiește prin mai multe orașe, prin București, Brașov, Sibiu.

Prin 1848, prin decembrie, sub protecția lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj.

Din nou la Brașov, Titu Maiorescu continuă cursul primar în 1848-1849 și 1849-1850.

Urmează și continuă cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac, unde urmează primele două clase elementare. Apoi, între 1850-1851, absolvind școala primară, Titu este înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului.

În casa episcopului Popazu, el îl întâlnește pe Anton Pann, care îi va lăsa o impresie de neșters.

În perioada următoare, în septembrie 1851, familia lui Ioan Maiorescu se stabilește apoi la Viena, unde tatăl devine salariat al Ministerului de Justiție.

În octombrie tot în 1851, Titu Maiorescu este înscris în clasa întâi la Gimnaziul Academic.

În timpul șederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează în continuare cursurile Academiei Tereziene.

În toată această perioadă, el începe să redacteze însemnări zilnice, un fel de jurnal ținut până în iulie 1917 în 42 de caiete.

Toate aceste însemnări zilnice vor fi continuate deci până spre sfârșitul vieții sale. Aceste însemnări constituie o prețioasă sursă de cunoaștere a omului Titu Maiorescu. Acolo putem afla mai multe despre acesta. Însemnările ni-l prezintă încă din adolescență ca pe un caracter puternic, iubitor de ordine, ambițios, dar și pasionat de cultură.

Succesul pe care îl obține în 1858, absolvind ca șef de promoție Academia Tereziană, reprezintă o încununare a eforturilor sale, el fiind în acel caz la Viena, la o școală unde erau în mare parte aristocrați și unde era uneori luat peste picior de aceștia pentru că nu era chiar de același rang, cu toate că Titu Maiorescu provenea și el dintr-o familie destul de bună.

Graba pe care o manifestă în obținerea diplomelor universitare este uimitoare:

Așadar, se pare că are o grămadă de titluri universitare, are patalama Titu Maiorescu și reușește să acumuleze, să își crească toate aceste competențe și calificări într-un timp foarte scurt.

Viața profesională

Profesor de psihologie și franceză

În 1858, pe lângă studiile sale universitare de la Berlin, Maiorescu predă și psihologia la diferite pensioane particulare, dar predă și limba franceză în casa unui consilier de justiție care se numea Georg Bernhard Alexander Kremnitz.

Se pare că pe toată această perioadă Titu Maiorescu are o viață destul de încărcată.

Predă, după cum am specificat deja, limba franceză și psihologia, își continuă și partea de instrucție academică, și, fiind preparator pentru limba franceză în familia acestui consilier de justiție, în familia Kremnitz, Maiorescu dă lecții celor patru copii ai familiei.

Iar în această casă îi avem pe Clara (Clara, care va fi și viitoarea soție a lui Titu Maiorescu), pe Helene, pe Wilhelm și pe Hermann. Titu Maiorescu își trece doctoratul în filozofie la Universitatea din Giessen cu Magna cum laude.

Apoi, în decembrie 1860, își ia licența în litere și filosofie la Universitatea din Sorbona.

Deci, per total, acest Titu Maiorescu este un personaj foarte pasionat de învățat în general, de acumulat diverse titluri și își practică acele abilități.

Vedem că predă franceza, predă psihologia.

Supleant și procuror

Apoi, în vara anului 1862, e numit și supleant la Tribunalul de Ilfov și ulterior procuror.

Ulterior se căsătorește cu Clara Kremnitz, care era eleva sa de limbă franceză și fiica acelui consilier de justiție Georg Bernhard Alexander Kremnitz. O ia de soție pe Clara Kremnitz.

Profesor universitar

În luna noiembrie-decembrie devine profesor la Universitatea din Iași și director al Gimnaziului Central din Iași.

Pentru toate aceste funcții, desigur că a contat foarte mult și proveniența sa de pe o filieră de intelectuali/clerici/oameni înstăriți. Desigur, pe lângă parte de ajutor din familie, a fost propulsat și ajutat și de competențele sale nemaipomenite.

Rector

Pe 18 septembrie 1863 e ales rector al Universității din Iași pe o perioadă de patru ani.

În octombrie este numit director al Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.

Aici predă pedagogia, predă gramatica română, compunerea, dar și psihologia. Inițiază apoi pentru întâia oară în România practica pedagogică a elevilor.

Printre cursanții săi se pare că îl avea și pe Ion Creangă cu care o sa aibă și o relație profesională și de prietenie. Titu Maiorescu avea a-l ajuta foarte mult și din punct de vedere material, cu bani și cu publicarea multor opere pe Creangă pe viitor.

La 28 martie se naște și fiica lui Titu Maiorescu, care avea să se numească Livia.

Politician

La sfârșitul anului 1861 se întoarce Titu Maiorescu în țară și este dornic, se pare, să contribuie din toate puterile la înscrierea statului român, recent format în urma Unirii Principatelor din 1859, pe făgașul unei vieți culturale și politice la nivel european.

Deci își dorea să aducă și să propage cultura vestică din vestul Europei și în România.

Maiorescu și Masoneria

Foarte important de specificat este și faptul că Titu Maiorescu a fost inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României” pe 26 noiembrie 1866.

Maiorescu și Junimea

Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu și prelecțiunile populare, întemeierea societății „Junimea” împreună cu prietenii săi Iacob Negruzzi, Petre P. Carp, Vasile Pogor și Theodor Rosetti. De asemenea, tot în acea perioadă și-a început și activitatea de avocat și a înființat în 1867 revista Convorbiri Literare, în care sunt publicate foarte multe dintre operele lui Creangă, Eminescu, Slavici, Caragiale, dar și ale altora, în general persoane care făceau parte din Junimea.

Titu Maiorescu reprezintă o nouă generație, o generație junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești.

Pe planul ideologiei politice, Titu Maiorescu se pare că era un tip conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite.

Maiorescu era un mare adversar al „formelor fără fond”, al căror rechizitoriu îl face Maiorescu în articolul din 1868 denumit În contra direcției de astăzi în cultura română.

Critic literar

Apoi a avut și o intensă activitate de critică literară. Se pare că, spre deosebire de anii premergători revoluției de la 1848, deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea ajunsese să cunoască o relativă afluență de poeți și prozatori.

Se punea acum totuși problema unei mari selecții, o selecție importantă a adevăratelor valori pe baza unor criterii estetice, iar o asemenea sarcină și-o asumă Titu Maiorescu. Acum, desigur că în perioada asta a avut și adversari. Adversarii săi de idei i-au numit depreciativ acțiunea drept „critică judecătorească”, deoarece studiile și articolele sale nu analizau foarte în detaliu opera literară discutată, ci conțineau mai mult sentințe directe asupra ei.

Toate aceste lucruri pe care el le realizează ca critic literar se întemeiază pe o vastă cultură, un gust artistic sigur, dar și pe impresionante intuiții. Opera de critică a lui Titu Maiorescu marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române, și anume perioada marilor clasici.

Rolul Junimii și al lui Maiorescu însuși este legat de creația și impunerea în conștiința publicului a unor scriitori importanți pe care cu toții îi știm acum: pe Creangă, pe Caragiale, pe Slavici, pe Eminescu, pe Duiliu Zamfirescu și alții.

Imperfecțiunile lui Maiorescu și continuarea vieții profesionale

În privința comportamentului social al lui Maiorescu, a felului său de a fi, i s-a reproșat de multiple ori răceala sa, lipsa pasiunii, atitudinea sa olimpiană, elitistă, atitudine care părea să ascundă un suflet uscat.

E celebră în acest sens și aprecierea istoricului Nicolae Iorga, care spune despre acesta că „cald și frig n-a fost nimănui lângă dânsul”.

Ajutorul dat de Titu Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii și discipolilor săi, chiar și adversarului său Constantin Dobrogeanu-Gherea într-un moment important din viața acestuia, ne arată însă că acest Maiorescu era și un om de o mare și în același timp discretă generozitate.

Iar rândurile adresate lui Eminescu, când acesta era bolnav, trădează o admirabilă delicatețe sufletească. În momentul în care Eminescu a fost bolnav și a trebuit internat, de banii pe care trebuia să-i plătească la spital s-a ocupat Maiorescu.

De altfel, Eminescu a fost persoana cea mai dragă lui Titu Maiorescu; de Eminescu a fost Maiorescu cel mai apropiat printre scriitorii pe care îi avea în jurul lui. De altfel, Creangă a fost introdus lui Maiorescu de către Eminescu, pentru că Eminescu și cu Creangă se întâlniseră la un moment dat, au devenit buni prieteni și l-a introdus pe Creangă la Junimea, iar de acolo toată cariera lui Creangă a fost propulsată.

De asemenea, trebuie specificată și viziunea sa spre societate din ultimii ani de viață ai lui Maiorescu.

Trebuie să știm că, dincolo de aventurile sale amoroase care au declanșat mai multe scandaluri de-a lungul timpului în epoca respectivă, Maiorescu s-a dovedit și una dintre cele mai conservatoare personalități din istoria românilor în ceea ce privește rolul femeii.

A declarat într-o conferință de la Ateneul Român din anul 1882, susținând idei severe cu privire la accesul femeilor în viața politică din cauza capacității craniene. Un citat din Maiorescu spune: „Cum am putea într-adevăr să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate craniană este cu 10% mai mică? El trebuie să miște cultura, el trebuie să conducă sau să susțină statul, el să facă a înflori artele, el trebuie să lărgească câmpul ideilor (bărbatul), pe când femeia e redusă la un rol cu mult mai mărginit în mișcarea societăților culte.”

Prezintă anumite puncte în care susține aceste teorii, fiind niște exprimări nefericite din perspectiva mentalităților actuale.

Un alt lucru important de spus despre Maiorescu este că publică ediția Princeps a volumului Poezii de Mihai Eminescu (Editura Librăriei Socec & Comp., București). Titu Maiorescu motivează culegerea ca fiind izvorâtă dintr-un simțământ de datorie literară.

Începând cu data de 10 octombrie 1884, Maiorescu își reia cariera didactică în cadrul Universității din București.

Ține cursuri de logică și istoria filozofiei în secolul al XIX-lea, discipline pe care le va preda până în 1909.

Încă un lucru important care se întâmplase între timp: în luna decembrie 1886 începe divorțul lui Titu Maiorescu de soția sa Clara Maiorescu (născută Kremnitz).

Titu Maiorescu se recăsătorește apoi cu Ana Rosetti, iar între 1892-1897 Maiorescu este ales rector al Universității din București.

Apoi, pe 31 octombrie 1909, Maiorescu se va retrage din învățământ din cauza limitei de vârstă, ca la 28 martie 1912 Maiorescu să fie numit prim-ministru și ministru al afacerilor externe. În această calitate, el prezidează Conferința de pace de la București în urma Războiului Balcanic.

Retragerea din viața politică

La 4 iunie 1914 se retrage din viața politică, pronunțându-se în continuare pentru o politică de neutralitate a României. Iar în 1916 participă la Consiliul de Coroană, pronunțându-se tot pentru neutralitate.

Trecerea în neființă

În 1917, pe 18 iunie, Titus Liviu Maiorescu, sau Titu Maiorescu cum îl cunoaștem toți, decedează la București, în România și a fost înhuman tot în București la cimitirul Bellu

Cam atât în legătură cu Titus Liviu Maiorescu, o persoană foarte importantă și marcantă din societatea românească.