Cine a fost Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu a fost un important prozator și dramaturg român.

Primii ani de viață

Acesta s-a născut în 1885, pe 27 noiembrie, în satul Târlișua, din fostul comitat Solnoc-Dăbâca, azi județul Bistrița-Năsăud, fiind primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi.

Părinții constituie modelele familiei Herdelea care apar în Ion, Răscoala, Gorila etc.

În 1889, familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului Mare.

El însuși oferă o mărturie despre acei ani: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până când să împlinesc 10 ani, când a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.”

Educația

Liviu Rebreanu și-a început cursurile școlii primare în anul 1891.

Apoi a urmat, în anul 1895, două clase la gimnaziul grăniceresc din Năsăud, în limba română.

Prin 1897, Rebreanu s-a transferat la școala de băieți din Bistrița, unde a urmat încă trei clase în limba maghiară și limba germană.

În 1900 a început să urmeze școala reală superioară din Sopron. Din 1903 până în 1906, el a urmat Academia Militară „Ludoviceum” din Budapesta.

Activitatea profesională

Militar

La 1 septembrie 1906, el a fost repartizat ca sublocotenent în armata austroungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula.

După 17 luni de serviciu militar, el este radiat din cadrele militare pentru gestiune nepricepută a bugetului popotei ofițerilor. La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului. Spune el: „Aici am luat contact cu țăranul român. Aici l-am cunoscut mai bine. Aici m-am împrietenit cu suferințele și visurile lui, lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea.”

Scriitor

La data de 1 noiembrie 1908, el a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista Luceafărul îi apare nuvela Codrea. Ulterior trece munții și se stabilește în capitală, se stabilește la București, loc în care participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu.

În luna ianuarie din 1910, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean, cere extrădarea lui Rebreanu. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. După detenția la închisoarea Văcărești, el a fost transferat la închisoarea din Gyula. La 16 august 1910 a fost eliberat din închisoare de Tribunalul de Apel, considerând la acel moment că delictul fusese ispășit după cele șase luni de temniță.

Rebreanu revine la București și întâmpină o serie de greutăți financiare. Spune acesta: „Sosit cu 300 de lei în buzunar și aici, aici, aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor.”

Secretar literar

În 1911, în iunie, el e numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, iar pe 19 ianuarie 1912 se căsătorește cu actrița Ștefana (Fanny) Rădulescu. O adoptă de asemenea și pe fiica acesteia, Puia-Florica.

Stabilindu-se la București, stabilindu-se la capitală, artista Fanny Ștefana a fost angajată la Teatrul Național.

Reporter

Din luna iulie 1913 s-a angajat ca reporter la Adevărul.

În data de 27 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofițer, s-a oferit voluntar în armată, în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion, roman foarte important care se dă și la examenul de bacalaureat.

Între 12 și 13 mai 1917, fratele său pe nume Emil Rebreanu, ofițer în armata austroungară, e acuzat de spionaj, dar și de dezertare, fiind condamnat la moarte și spânzurat. În primăvara anului 1918, Liviu Rebreanu a fost arestat și anchetat de autoritățile de ocupație, dar a reușit să fugă. În luna mai a trecut în Moldova și a locuit o vreme la Iași.

În 1922 a publicat nuvela „Pădurea spânzuraților”.

Director de teatru

În 1929, el a fost numit director al Teatrului Național din București. Apoi a cumpărat o casă și o vie la Valea Mare, lângă Pitești, unde au fost scrise majoritatea cărților sale de atunci încolo.

Ultimii ani de viață și decesul

Mulți ani mai târziu, pe 4 aprilie în 1944, Rebreanu, fiind grav bolnav, s-a retras la casa sa din satul argeșean Valea Mare.

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, acesta a decedat la vârsta de numai 58 de ani.

După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.