Cine a fost Caragiale
Ion Luca Caragiale a fost un important scriitor român.
El a fost, de asemenea, și dramaturg, nuvelist, poet, director de teatru, pamfletar, comentator politic, ziarist român.
Așadar, acesta de-a lungul vieții sale a jucat mai multe „roluri”.
Primii ani de viață
Ion Luca Caragiale s-a născut în data de 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale din județul Prahova.
În certificatul său de naștere se pare că este trecută data de 1 februarie 1852, dar știm cu siguranță că acesta s-a născut în 30 ianuarie 1852, în zorii zilei.
Educația
Studii la biserica sfântul Gheorghe din Ploiești
Caragiale a învățat în perioada 1859-1860 la Biserica Sfântul Gheorghe din Ploiești, iar dascăl i-a fost părintele Marinache.
Școala Domnească
Ulterior, până în anul 1864, Caragiale a urmat cursurile în Ploiești la Școala Domnească și l-a avut ca învățător pe Bazil Drăgoșescu.
Școala gimnazială
Caragiale a făcut școala gimnazială în cadrul unui liceu, mai exact în cadrul Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești.
Conservatorul din București
Caragiale a fost un mare pasionat de teatru și a urmat în cadrul Conservatorului din București clasa de mimică și declamație, unde profesor era chiar unchiul lui, Costache Caragiale.
Activitatea profesională
Copist
În 1870, Caragiale devine copist la Tribunalul din Prahova.
Sufler și copist
În 1871 este angajat ca sufler și copist la Teatrul Național din București.
Colaborator la Ghimpele
În perioada 1873-1875, Ion Luca Caragiale a fost colaborator la Ghimpele, publicând atât proză, cât și versuri.
Caragiale și Maria Constantinescu
În 1883, Caragiale o întâlnește pe Maria Constantinescu și, în ciuda faptului că nu se căsătoresc, din această relație rezultă un copil, un copil care avea să se numească apoi Mateiu Caragiale, care se naște în data de 13 martie 1885.
Prima mare operă a lui Caragiale
Tot în 1883, anul în care Caragiale a întâlnit-o pe Maria Constantinescu, are loc și premiera comediei O scrisoare pierdută, o comedie foarte importantă, o comedie care este inclusă și în programa de BAC de la limba și literatura română în zilele noastre.
Caragiale citise pentru întâia oară textul acestei opere la Junimea.
Piesa O scrisoare pierdută a avut la vremea respectivă un succes răsunător și în numai trei săptămâni este jucată de 11 ori pe scena Teatrului Național.
În 1885 are loc premiera comediei D’ale carnavalului, o altă comedie foarte importantă și populară dintre ale lui Caragiale.
Caragiale devine director general al teatrelor
În anul 1888, un politician important pe numele său Titu Maiorescu, politician care îi are sub aripa sa ocrotitoare pe mai mulți scriitori români foarte importanți, considerați foarte importanți în zilele noastre, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale în acest caz, îl numește pe Caragiale director general al teatrelor.
Caragiale și Alexandrina Alexandrescu (Valerie)
Un an mai târziu, scriitorul o cunoaște pe Alexandrina Alexandrescu (Valerie). Cei doi se căsătoresc. Așadar, o nouă relație din viața lui Caragiale, iar din această relație rezultă două fete, care se vor numi Ioana și Agata, dar și un fiu care se va numi Luca Ion.
Omagiul lui Caragiale pentru Eminescu
În anul 1889, la moartea lui Mihai Eminescu, Caragiale publică articolul În Nirvana.
Acesta era un articol impresionant care ulterior va deveni celebru.
Relația dintre Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale fusese una marcată de numeroase conflicte și tensiuni, mai ales în ceea ce o privea pe Veronica Micle.
Continuarea activității literare
Opera „Năpasta” și acuzațiile de plagiat
Un an mai târziu are loc premiera dramei Năpasta, autorul fiind acuzat că s-ar fi inspirat dintr-o piesă a unui scriitor care se numea István Kemény.
Ulterior s-a demonstrat că aceste acuzații erau lipsite de temei.
Apar importante volume de proză
În anul 1892 apar și volume de proză dintre ale lui Caragiale, volume de proză importante precum Note și schițe și volumul de proză Păcat.
De asemenea, apare și volumul Om cu noroc, care cuprindea trei nuvele și, de asemenea, cum am menționat, Păcat și O făclie de Paște.
Încetarea colaborării cu Junimea
În același an, deci tot în 1892, Caragiale anunță public încetarea colaborării cu societatea Junimea, reproșându-i politicianului Titu Maiorescu faptul că modificase textele lui Mihai Eminescu.
Înființarea ziarului „Moftul român”
În anul 1893, sub conducerea lui și a lui Anton Bacalbașa, apare ziarul Moftul român.
Înființarea revistei „Vatra”
Un an mai târziu, în 1894, împreună cu Ioan Slavici și George Coșbuc, Caragiale pune bazele revistei Vatra.
Mutarea în Germania
În anul 1904, Caragiale decide să părăsească țara și se mută în Germania, se mută tocmai la Berlin.
Trei ani mai târziu publică pamfletul 1907 din primăvară până în toamnă, pamflet în care Caragiale își spune părerea cu privire la răscoalele țărănești din țară, semnându-l „Un patriot român”.
Apoi, în 1908 apare volumul intitulat Opere complete, iar în 1910 Caragiale publică volumul Schițe noi, aici fiind incluse operele Kir Ianulea și Calul dracului.
Decesul lui Caragiale
Ion Luca Caragiale decedează subit în data de 9 iunie 1912 în locuința sa din Berlin, din Germania.
Rămășițele sale sunt depuse la un cimitir protestant, iar în luna noiembrie acestea sunt aduse în țară, reînhumarea făcându-se la Cimitirul Bellu, un cimitir unde au fost înhumate multe personalități ale României.
Cât timp a fost în viață, Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale, dar a fost de asemenea și criticat și desconsiderat.
După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru rolul fundamental, pentru rolul important pe care scrierile lui l-au jucat în dramaturgia românească.
Piesele lui Caragiale au fost jucate de nenumărate ori și au devenit relevante în special în perioada regimului comunist.