Cine a fost Ioan Slavici
Ioan Slavici a fost un mare scriitor român, jurnalist de asemenea, dar și pedagog și membru corespondent al Academiei Române.
Multe nuvele foarte cunoscute din literatura română au fost scrise chiar de el, chiar de Ioan Slavici.
Nuvele precum Popa Tanda, Moara cu noroc, Budulea Taichii și diverse romane foarte importante.
De exemplu, romanul Mara a fost scris de Ioan Slavici. Toate acestea sunt doar câteva dintre operele care l-au făcut cunoscut pe Ioan Slavici. Aceste opere ne arată într-un mod veritabil lumea tradițională a satului ardelean, subiect care l-a preocupat intens pe Slavici de-a lungul timpului.
Primi ani de viață
Ioan Slavici se naște în data de 18 ianuarie 1848 în comuna Șiria din județul Arad, la vremea respectivă încă sub dominația Imperiului Austriac.
Educația
Școala din Șiria
În perioada 1854-1858, Ioan Slavici este elev al școlii din Șiria, din satul său natal.
Liceul maghiar din Arad
iar ulterior urmează ciclul gimnazial îl urmează la un liceu maghiar din Arad.
Transferul la liceu german din Timișoara
În anul 1865, el se transferă la un liceu german al călugărilor minoriți din Timișoara.
Tot în perioada aceasta apar și probleme financiare ale familiei sale.
Aceste probleme sunt destul de grave, iar din această cauză, pentru a-și permite să urmeze clasele a VI-a și a VII-a, Slavici este nevoit să se angajeze.
El se angajează ca meditator al fetițelor unui proprietar de restaurante din Timișoara, unde primește masă și casă.
Transferul la liceul maghiar din Arad
Din păcate, Slavici rămâne fără resurse materiale și este nevoit să se întoarcă la Șiria, iar clasa a VIII-a o face la Liceul Maghiar din Arad.
Bacalaureat la liceul din Satu Mare
Slavici susține apoi examenul de bacalaureat la liceul din Satu Mare.
Facultate în Budapesta
Din cauza problemelor financiare, părinții săi îl îndrumă să se angajeze, dar Slavici decide să se înscrie la o facultate din Budapesta.
Totuși, din cauza dificultăților materiale, dar și fiind nemulțumit de pregătirea profesorilor găsiți la facultatea respectivă, Slavici se întoarce acasă și se angajează ca notar într-un sat vecin.
Perioada petrecută aici îi folosește drept sursă de inspirație pentru întreaga sa operă.
Facultatea de drept din Viena
În anul 1869, Ioan Slavici ajunge în capitala Austriei, Imperiul Austro-ungar la vremea respectivă, ajunge la Viena și acolo devine student în anul al doilea la Facultatea de Drept, urmând să-și facă acolo și stagiul militar.
Tot în această perioadă, Slavici îl cunoaște pe cel mai important poet român, pe Mihai Eminescu, iar între cei doi se leagă o strânsă prietenie.
În 1870, prin intermediul lui Mihai Eminescu, Ioan Slavici îl cunoaște pe un important om politic, îl cunoaște pe Titu Maiorescu, un mare ocrotitor al multor scriitori români. Acesta îi are sub aripa sa pe mulți scriitori foarte cunoscuți în ziua de astăzi: pe Ion Creangă, pe Mihai Eminescu, pe Ioan Slavici, pe Negruzzi etc.
Debutul literar
Prin Mihai Eminescu el îl cunoaște pe Titu Maiorescu, iar un an mai târziu, în 1870 își face debutul literar publicând în revista Convorbiri Literare, comedia Fata de birău.
Apoi, în 1872 i se publică povestea Zâna Zorilor.
Întoarcerea în țară
Problemele financiare îl readuc în țară
Problemele financiare ale lui Slavici continuă și din cauza acestora este nevoit să revină în țară și să se angajeze.
Angajarea
Se angajează la Arad chiar la cancelaria unui avocat, la cancelaria avocatului Mircea Stănescu.
Totodată, se pare că acest Mircea Stănescu avea și o revistă, iar Slavici devine colaboratorul acestei reviste care se numea Gura satului și în 1873 devine redactor.
Finalizarea studiilor la Viena cu ajutorul Junimii
Tot în același an, spre final, primește și sprijin financiar chiar din partea societății Junimea, societate sponsorizată în mare parte de Titu Maiorescu, și se întoarce la Viena pentru a-și finaliza studiile și pentru a-și da doctoratul.
Din păcate, Slavici se îmbolnăvește și pentru o perioadă lungă de timp va rămâne internat.
În aceste momente dificile el scrie totuși nuvela Popa Tanda.
Direcționat la Iași de Maiorescu
Strânsa colaborare cu Eminescu și Pompiliu
Imediat ce starea lui de sănătate se îmbunătățește, la îndemnul lui Titu Maiorescu, Slavici se întoarce la Iași, iar împreună cu Mihai Eminescu și Miron Pompiliu, locuiește în casa lui Samson Bodnărescu.
În această perioadă el își continuă activitatea literară și publică în revista Convorbiri Literare, dar și în ziarul Timpul, operele Scormon, La crucea din sat, Gura satului, Budulea Taichii și Crucile Roșii.
Toate acestea vor fi incluse apoi în volumul Novele din popor, publicat în anul 1881.
Redactor la Timpul
În 1877, Titu Maiorescu preia conducerea ziarului Timpul și Slavici se alătură, ocupându-se de partea literară, dar și de articolele ce țineau de secțiunea de politică externă.
El publică în paginile acestui ziar nuvela O viață pierdută, dar și mai multe schițe, printre care Moșii, Grădina cu cai și Sfântul Gheorghe, dar și diferite cronici literare.
Director la ziarul Tribuna
În acea perioadă, cam prin 1880, Slavici părăsește redacția ziarului Timpul și în 1884 se instalează la conducerea unui alt ziar, la conducerea ziarului Tribuna din Sibiu.
Articolele publicate în acel ziar, îi aduc scriitorului trei procese de presă și, de asemenea, arestări pentru mai multe luni în închisoarea imperială din Vác.
Director de studii și profesor de istorie
După ce își ispășește pedeapsa, Slavici se întoarce în România, iar în perioada 1890-1894 ocupă funcțiile de director de studii și profesor de istorie în cadrul Azilului „Elena Doamna”.
Înființează revista Vatra
În 1894, împreună cu I.L. Caragiale și George Coșbuc, el înființează revista Vatra, în paginile căreia publică romanul Mara, un roman foarte cunoscut din literatura română, și publică, de asemenea, schițe și povestiri care au ca sursă principală de inspirație experiențele trăite odată cu mutarea în București.
Director instituție învățământ
În data de 15 iunie 1894, Slavici devine director al unei instituții de învățământ, funcție pe care o deține până în anul 1908, când este demis ca urmare a publicării unui articol în care Slavici critica foarte dur situația României de la vremea respectivă.
Înființează ziarul Minerva
Tot în această perioadă, Slavici înființează și un ziar denumit Minerva, alături de un supliment pe care îl denumește Minerva literară ilustrată.
Printre colaboratori îi are pe Ștefan Octavian Iosif, pe Mihail Sadoveanu, dar și pe Emil Gârleanu și pe Dimitrie Anghel.
Problemele financiare și judiciare
Situația materială a lui Slavici în continuare nu este una foarte bună și se pare că la acest moment are șase copii de întreținut.
Așadar, în anul 1910 este nevoit să accepte postul de profesor de limbă română și de geografie la o școală evanghelică germană din București.
Iar în 1914 el devine director al gazetei Ziua, o publicație pro-germană care pleda pentru neutralitatea României în Primul Război Mondial.
Din acest motiv, în 1916, Ioan Slavici este închis în fortul din Domnești, fort în care stă până la finele anului.
Doi ani mai târziu, chiar în ziua în care Slavici împlinea 71 de ani, este din nou arestat și pus sub acuzația de trădare.
Slavici este închis la închisoarea din Văcărești și eliberat la sfârșitul anului 1919, așadar, încarcerat într-o perioadă a vieții sale în care era deja foarte bătrân.
Perioada petrecută în închisoare este relatată în lucrarea cu caracter memorialistic intitulată Închisorile mele, care a fost publicată în anul 1921.
Decesul
Slavici a decedat în data de 17 august 1925 și a fost înmormântat la Schitul Brazi de lângă Panciu.
Opera acestuia a fost puternic influențată de lumea tradițională a satului ardelean.
Slavici a fost un observator foarte bun al mediului rural.
El realizează în nuvelele și în studiile sale o veritabilă frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție, în special, de statutul lor social.
Toate acestea sunt redate chiar și în cele mai mici amănunte, de la ținute până la vorbire și gesturi în operele sale. Memoriile sale publicate în volumul Amintiri din 1924 au o importanță foarte mare pentru istoria literaturii române. Cam atât în legătură cu acest foarte important scriitor din literatura română, Ioan Slavici.